Construirea de locuinţe s-a relansat în municipiul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza imobiliară în domeniul locuinţelor se pare că a trecut la Braşov, iar acest lucru este demonstrat de faptul că, în ultima perioadă, în municipiu se observă o creştere a interesului pentru construire.

Astfel, numai în acest an, au fost eliberate 90 de autorizaţii de construire, din care 15 sunt pentru locuinţe colective (care însumează peste 800 departamente – dintre care peste 500 în Avantgarden), ceea ce presupune că, în perioada următoare, se va demara un număr important de investiţii în clădiri de locuit.

„Majoritatea acestor autorizaţii de construire au fost eliberate pentru terenuri din zona Bartolomeu Nord şi Tractorul VI şi VII. Zona Tractorul a fost deblocată în ultima perioadă, la acest capitol, prin aprobarea PUZ-urilor pe două subzone care beneficiază şi de zone verzi, de recreere, cu locuri de joacă pentru copii. O explicaţie a interesului pentru aceasta zonă este şi deschiderea noii zone comerciale, Coresi Shopping Resort, investiţie ce va continua să dezvolte în viitor şi un cartier rezidenţial“, a declarat astăzi viceprimarul Ciprian Bucur.

Acesta spun că există un interes crescut şi pentru zona cartierului Astra, pentru care s-au solicitat autorizaţii şi sunt în curs de analiză la serviciul de specialitate Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), unele în curs de aprobare în zona străzii Carpaţilor, (la numerele 17 şi 24): „Chiar în ultima şedinţă a Consiliului Local am avizat documentaţii pentru mai multe alte amplasamente.  Aici regimul de înălţime solicitat este, în medie, de 8 – 11 niveluri, ceea ce ne face să sperăm că, pe viitor, va exista un număr important de investiţii private în domeniul imobiliar“

Primăria vrea dezvoltarea urbanistică în Stupini

Primăria Braşov elaborează la această oră trei PUZ-uri, în vederea facilitării autorizării directe a locuinţelor în zona Stupini“, a mai anunţat Ciprian Bucur.

Cele trei PUZ-uri sunt: Calea Feldioarei – str. Fagurului – str. Păşuni – suprafaţa studiată este de 94 ha. Aici va fi o zonă de locuinţe individuale şi colective mici, cu dotări aferente. Aici există posibilitatea de a fi construite şi centre comerciale; str. Fagurului – Păşunii – pârâul Ghimbăşel – zona studiată este de 112 ha,  unde a fost prevăzută pe terenul proprietatea municipalităţii zona de dotări publice, de agrement, dotări sportive şi un spaţiu verde; str. Fânului – Plugarilor – pârâul Ghimbăşel – Ocolitoare – 70 ha, alocate pentru locuinţe şi dotări complementare.

De asemenea, este în curs de aprobare PUZ-ul pentru str. Zizinului – Centura mică – calea ferată, realizat în scopul de a reglementa zona din punct.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite