Compania Kronospan, mereu alături de comunitatea braşoveană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De proiectele Kronospan au beneficiat multe instituţii, dar şi biserici sau spitale. Proiectele de responsabilitate socială ale companiei Kronospan sunt orientate către educaţia şi susţinerea tinerilor, dar şi spre protecţia mediului.

Responsabilitatea socială este una dintre valorile majore promovate de Kronospan. Firma susţine valorile care definesc comunitatea braşoveană: umanitate, respect, integritate şi excelenţă şi aspiră să fie un lider prin puterea exemplului şi să adauge valoare persoanelor cu care intră în contact.

„Suntem conştienţi de angajamentul nostru  faţă de comunitate şi de aceea ne implicăm în proiecte diverse în fiecare an. Avem deja parteneriate care se derulează de câţiva ani cu Şcoala din Stupini, Asociaţia Diaconia şi Universitatea Transilvania. Ştim că împreună putem realiza mai mult decât putem singuri, de aceea partenerii noştri vin din domenii diverse. În special susţinem protecţia mediului şi activităţile educaţionale care se adresează tinerilor", a declarat Oana Bodea, Manager PR Kronospan.

Parteneriat cu Universitatea Transilvania

Încă din 2008, Kronospan se află în parteneriat cu Universitatea Transilvania. Compania din industria prelucrării lemnului oferă susţinere pentru activitatea de cercetare a studenţilor, dar şi pentru diferitele evenimente organizate de universitate, precum şi colaborări directe cu Facultatea de Ingineria Lemnului şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor. În fiecare an, studenţii pot face practică şi pot fi cooptaţi în echipa Kronospan.

Firma este şi partener AIESEC încă din anul 2009 şi a susţinut diferite programe cum ar fi: Sustainability Education Program (proiect naţional de CSR),  AIESEC Academy, Conferinţa de Pregătire Regională şi Youth Development Program. Aceste programe au ca scop dezvoltarea pe plan profesional şi personal a tinerilor şi oferirea de noi oportunităţi pentru aceştia. Şi în acest an, Kronospan va susţine tinerii, de data aceasta prin participarea la programul de stagii internaţionale.

Sprijin pentru Asociaţia Diaconia

În 2009, Kronospan şi Asociaţia Diaconia au pus bazele unui parteneriat de lungă durată. Acesta a vizat, în primul rând, susţinere din partea Kronospan pentru lucrările de mansardare a clădirii şi de renovare a sălilor de clasă şi a băilor Centrului Educaţional Diaconia, unde sunt asistaţi, zilnic, 70 de copii.

Un alt proiect iniţiat de Asociaţia Diaconia şi susţinut de Kronospan este renovarea şi construcţia de locuinţe pentru familii defavorizate. La Tărlungeni, de exemplu, familia Lupescu s-a mutat într-o casă nouă şi călduroasă, datorită Kronospan şi Asociaţiei Diaconia. În cadrul proiectul de renovare şi construcţie de locuinţe, 33 de familii defavorizate au fost ajutate, cu materiale de construcţie. Tot datorită investiţiilor făcute de Kronospan, Dipensarul din Stupini, care se afla într-o stare avasată de degradare a devenit ultramodern.

Proiectul „Mereu verde"

Foarte important pentru Kronospan este proiectul „Mereu verde", care reuneşte toate acţiunile prin care compania susţine protecţia mediului. Proiectul constă, în principal, în acţiuni de ecologizare şi împăduriri. Numai anul trecut în cadrul proiectului desfăşurat sub sloganul „Să plantăm viitorul împreună!", Kronospan a plantat 30.000 de arbuşti. Prin acest proiect, Kronospan promovează un management durabil al pădurilor şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon. În această primăvară, Kronospan va planta 10 hectare de pădure la Braşov şi la Sebeş, în parteneriat cu autorităţile locale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite