Cioacă a fost condamnat la trei ani cu suspendare UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel Braşov l-au condamnat, în urmă cu câteva minute, pe poliţistul Cristian Cioacă la trei ani cu suspendare, pentru cele trei capete de acuzare. 

UPDATE 15.30

Avocata familiei Ghinescu a declarat că se bucură că instanţa a dispus o condamnare pentru Cristian Cioacă, însă că această pedeapsă este prea mică.

„Decizia de condamnare este una corectă, însă cuantumul de trei ani al pedepsei este prea mic pentru pericolul pe care îl reprezintă inculpatul. Tocamai de aceea vom vom face recurs în acest caz. Este o coincidenţă ciudată faptul că astăzi Elodia ar fi împlinit 42 de ani, decizia instanţei este ca un fel de cadou pentru aceasta. Vom face recurs şi pe latura civilă, pentru a obţine daune mai mari decâtr 20.000 de lei", a spus Crina Radu, avocata familiei Ghinescu.

UPDATE 15.05 -  Pe lângă condamnarea la trei ani cu suspendare, instanţa braşoveană a decis că Cioacă va fi şi sub supraveghere judiciară timp de cinci ani. Dacă în această perioadă va săvârşi vreo faptă penală, va fi nevoit să execute cei trei ani de puşcărie. 

Hacker-ul Adrian Niţu, care l-a ajutat pe Cioacă să spargă email-urile, a primit o condamnare de un an şi jumătate, tot cu suspendare.

Cei doi trebuie să le plătească rudelor Elodiei daune morale în valoare de 20.000 de lei.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.

Nici Cristian Cioacă şi nici părinţii Elodiei nu au fost prezenţi la pronunţare.  

UPDATE 14.50 - Cioacă rămâne totuşi poliţist, în ciuda faptului că a fost condamnat de Curtea de Apel Braşov la trei ani cu suspendare. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, sbs. Radu Robert, spune că „Până când hotărârea nu este definitivă şi irevocabilă, poliţistul Cristian Cioacă va rămâne la dispoziţie, ca şi până acum“.

Cristian Cioacă mai poate face recurs la această hotărâre, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest dosar poliţistul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în februarie 2009, pentru comiterea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.

Pentru aceleaşi infracţiuni a fost trimis în judecată şi pe hackerul Adrian Niţu, acuzat că l-ar fi ajutat pe Cioacă să spargă căsuţa de e-mail a Elodiei Ghinescu.

Poliţistul Cioacă a fost condamnat chiar de ziua de naştere a soţiei sale, Elodia. Aceasta ar fi sărbătorit astăzi vârsta de 42 de ani, dacă nu dispărea fără urmă, în 2007.

CITEŞTE ŞI:

Poliţistul Cioacă, condamnat de ziua Elodiei!?

Poliţistul Cristian Cioacă află astăzi, chiar de ziua de naştere a Elodiei, verdictul în dosarul penal în care a fost cercetat pentru spargerea căsuţei de e-mail a soţiei sale.

Judecătorii au decis să anunţe sentinţa într-o şedinţă publică. Rămâneţi pe brasov.adevarul.ro ca să vedeţi care va fi verdictul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite