Chiar şi după majorarea tarifelor, taxiurile din Braşov rămân cele mai ieftine din ţară. Cât costă kilometrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşovul are cele mai mici tarifuri la taximetrie FOTO Ioan Buciumar
Braşovul are cele mai mici tarifuri la taximetrie FOTO Ioan Buciumar

Tariful maxim pe kilometru care poate fi aplicat acum la Braşov este de 2,19 lei. Cu acest preţ pe kilometru, şoferii spun că sunt nevoiţi să muncească 10-12 ore pe zi ca să poată supravieţui.

Un drum cu taxiul costă de acum mai mult la Braşov. Oraşul de la poalele Tâmpei avea unul din cele mai mici tarife din ţară, cu numai 2,19 lei pe kilometru. Scumpirea carburanţilor şi decizia primăriei ca maşinile care fac taximetrie să fie cât mai nepoluante au condus la cheltuieli mari din partea taximetriştilor, care munceau mult peste cele 8 ore pentru a-şi acoperi cheltuielile şi a-şi scoate salariul. 

S-a ajuns, astfel, la mai multe acţiuni de protest ale taximetriştilor, care au produs haos în traficul din centrul Braşovului. Trei zile la rând s-au învârtit taxiurile pe străzile din jurul Primăriei Braşov şi au făcut ca traficul din zonă să fie infernal. 

„Toate s-au scumpit! La preţurile care sunt acum la motorină şi benzină nu mai putem acoperi costurile. Toţi trebuie să avem maşini noi, cel puţin Euro V, iar ca să le achiziţionăm a fost o investiţie pe care acum nu o mai putem recupera”, a spus un şofer. 

„Acum un an, motorina era aproape jumătate din preţul de azi. Tariful era acelaşi şi era de pe atunci cel mai mic din ţară. Acum motorina s-a scumpit, dar tariful e acelaşi. Ca să îţi cumperi o maşină electrică sau hibrid trebuie să ai bani mulţi, iar noi munci şi câte 12 ore pe zi ca să nu murim de foame, ce să mai vorbim de bani puşi deoparte”, a spus un alt taximetrist.

Acum, primarul Allen Coliban s-a întâlnit cu reprezentanţii taximetriştilor şi s-a ajuns la o intelegere. Astfel, edilul şef va propune pragul maxim de 2,99 lei pe kilometru în şedinţa de plen a Consiliului Local de săptămâna aceasta, însă este nevoie ca şi aleşii locali să aprobe modificările din regulament propuse de primar.

În municipiul Braşov au fost eliberate peste 1.400 de autorizaţii de taxi, dintre care peste 1.100 pentru firme, iar restul pentru persoane fizice şi întreprinderi familiale. În prezent, sunt 3 taxiuri electrice, peste 30 cu motoare euro VI hibrid şi peste 570 cu motoare euro VI. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum a scăpat Făgăraşul de un milion de kilograme de deşeuri

Strada Sforii, bătaia de joc a turiştilor. Tinerilor li se par interesante unele din mesajele şi desenele de pe zidurile străzii

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite