Cea mai modernă şi performantă pepinieră din ţară este la Râşnov

Cea mai modernă şi performantă pepinieră din ţară este la Râşnov

FOTO Arhivă

Lucrările de amenajare a pepinierei de pe Valea Lungă au fost finalizate la sfârşitul lunii august, astfel că Râşnovul se numără printre puţinele localităţi din ţară, care au o pepinieră modernă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Investiţia, în valoare totală de 5.140.631 lei  (1.122.850 euro) a fost finanţată în proporţie de 60% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit România.
 
„O astfel de pepinieră era necesară pentru ca, pe viitor, să nu se mai achiziţioneze puieţi pentru împădurirea celor aproape peste 6.300 ha de fond forestier şi peste 500 ha de păşuni împădurite aflate în proprietatea oraşului. Proiectul are ca obiectiv creşterea valorii economice şi ecologice a pădurii din fondul forestier proprietatea oraşului Râşnov, prin utilizarea de echipamente şi maşini eficiente de recoltare şi plantare, precum şi prin producerea de puieţi forestieri de calitate pentru nevoile proprii, contribuind astfel la implementarea cerinţelor UE cu privire la sectorul forestier”, a precizat primarul Adrian Veştea.
 
Pepiniera este amenajată în spatele masivului Postăvarul, pe o suprafaţă de 9.083 mp şi este dotată cu un solar de 100 mp, amenajat si utilat cu sisteme de irigaţie; aproape 2.500 mp sunt câmpuri de cultură, unde vor sta puieţii până la vârsta maturităţii. Pentru administrarea obiectivului, pază şi depozitare in condiţii sigure, a fost realizată o clădire administrativ-operaţională, iar suprafaţa pepinierei a fost împrejmuită pentru a evita distrugerile.
 
Pentru dotarea pepinierei silvice a fost achizitionat un pachet de utilaje şi echipamente profesionale, necesare lucrărilor silvice de exploatare şi producerii de puieţi forestieri de calitate, cum ar fi: tractorul cu brat hidraulic (graifer), nacelă, tractor, plug reversibil, grapă cu discuri, semănătoare forestieră, plug de scos puieţi.
 
Primarul Adrian Veştea a subliniat că proiectul este important şi pentru că Ocolul Silvic Râşnov nu va rămâne doar la stadiul de exploatare a pădurii, ci îşi va diversifica activitatea şi prin producerea de puieţi. Peste trei ani se va ajunge la o producţie de 6.000 de puieţi, iar după cel de-al cincilea an de exploatare se estimează că producţia va fi de 35.000 de puieţi pe an, concluzionând că „acesta este unul dintre cele mai importante şi avangardiste proiecte de înfiinţare a unei pepiniere silvice performante din ţară”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările