Braşov: Promisiuni cu… panouri solare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce anul trecut, în campania electorală, autorităţile locale se lăudau că vor pune panouri solare pe clădirea Primăriei, acum, acestea vin cu noi promisiuni şi doresc dotarea cu astfel de sisteme de energie regenerabilă a altor clădiri publice.

Chiar dacă în urmă cu un an edilii anunţau cu mare pompă că se va implementa un proiect ce viza montarea de panouri solare pe clădirea Primăriei, acum, această promisiune a fost dată uitării. Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului (ABMEE) Braşov s-a apucat de un nou proiect, ce vizează obţinerea unor finanţări prin programul „Casa Verde”.

În schimb, autorităţile locale spun acum că cu banii obţinuţi prin acest program guvernamental vor monta panouri solare pe Sala Sporturilor şi pe Căminul de Bătrâni din Noua. Cota de finanţare nerambursabilă este 80% din valoarea totală a proiectului, restul de 20% reprezentând cofinanţarea autorităţilor locale. Braşovul ar putea accesa patru milioane de euro prin acest program, dar rămâne să vedem ce clădiri publice vor fi în final, dotate cu astfel de sisteme şi mai ales când.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite