11 monumente istorice promovate printr-o aplicaţie pentru smartphone-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poarta Ecaterinei, unul dintre monumentele care vor fi promovate în cadrul acestui proiect
Poarta Ecaterinei, unul dintre monumentele care vor fi promovate în cadrul acestui proiect

11 monumente istorice vor fi promovate neconvenţional printr-o aplicaţie IT&C, cu ajutorul căreia deţinătorii de telefoane inteligente vor avea informaţii la faţa locului despre fiecare monument, despre evenimentele culturale ale oraşului şi vor primi informaţii utile pentru orientare şi deplasare la celelalte obiective.

Cele 11 obiective istorice sunt: Bastionul Ţesătorilor, Turnul Funarilor, Turnul Pulberăriei, Turnul Lemnarilor, Bastionul Postăvarilor, Poarta Schei, Poarta Ecaterinei, Turnul Negru, Turnul Alb, Biserica Neagră, Turnul Sfatului.

În Turnul Funarilor şi în spaţiul public din jur se vor derula activităţi de animare a acestuia, astfel încât valenţele istorice al fortificaţiilor să se combine cu funcţiunile de educaţie pentru patrimoniu, atât cel construit cât şi patrimoniul imaterial. Pe parcursul celor două luni, se vor derula mai multe activităţi: un atelier demonstrativ de lucru cu un utilaj tradiţional de împletit funii, un atelier demonstrativ de desen în grafit şi un atelier de creaţie meşteşugărească, pentru 10 participanţi, pe durata a şase săptămâni (o zi pe săptămână). Aceştia, sub îndrumarea unui meşteşugar, vor realiza stema Braşovului din sfoară, având o lungime de aproximativ doi metri.

Lucrarea va fi montată pe Turnul Funarilor, fiind redată publicului. Minimum 100 de elevi vor participa la vizite ale fortificaţiilor, urmate de activităţi creative de împletit sfoară, sub îndrumarea voluntarilor de la Liceul de Arte Plastice ”Hans Mattis Teutsch”.

Proiectul este realizat de Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Braşov, cu sprijinul voluntarilor Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”, sun titulatura de „Funia wireless a Braşovului”. Proiectul se desfăşoară până în data de 15 noiembrie 2015, iar bugetul total al proiectului este de  55.364 lei, din care 46.976 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite