Ziua marilor proteste, la Brăila/Află de aici care sunt cei care participă la protestul din fața Prefecturii/FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii și șomerii au ieșit şi de Ziua Copilului în stradă să-și strige în gura mare nemulțumirile. Din pricina grevei, brăilenii s-au ciocnit de uși închise inclusiv la spitale. Ioana Gonciu avea dureri mari de cap, însă nu a reprezentat o urgență pentru angajații Spitalului Judeţean.

GALERIE FOTO AICI CU PROTESTUL DE ASTĂZI

Astăzi, sute de profesori, pensionari sau șomeri au protestat pe Platoul din fața Prefecturii, față de măsurile Guvernului de reducere a veniturilor. În intervalul orar 11.00 - 13.00, protestatarii au scandat lozinci și au huiduit reprezentanții Guvernului în teritoriu.

Greva sindicaliștilor este pe termen nelimitat.

Pensionarii se îmbrâncesc cu jandarmii şi forţează intrarea în Prefectura din Brăila

Neanunțați, pensionarii și șomerii au ieșit încă de ieri în stradă, parcă mai hotărâți ca niciodată. Prefectul a fost huiduit, iar șeful Jandarmeriei, colonelul Silion, a fost bruscat de o pensionară.

„Am o pensie de 630 de lei, sunt singură și banii nu îmi ajung. După ce o sa-mi ia 15% din pensie ce o să mă fac? O să ies la cerșit?", se întreba Tincuța Capbun.

„Boc e un țăran care știe să cosească iarba, jos cu el și cu președintele", strigau protestatarii în cor.

Nicolae Ioachim ne-a spus cu lacrimi în ochi: „Îmi vreau drepturile mele, muncite cu mâinile acestea două! Trebuie făcut ceva să scăpăm de președinte și de marioneta lui, Boc".

„Am lucrat până de curând la PAL și din februarie nu am mai primit nici un salariu. Acum ne bagă în șomaj. Ce o să fac? Cu ce o să imi plătesc datoriile și cu ce o să-mi cresc copii? Să vină Emil Boc să le dea de mâncare", ne-a delarat Grigore Sandu, alt protestatar.

„De noi cine se mai ocupă?"

Exclusiv: Secretar de Primărie cu salariu aproape egal cu al preşedintelui Traian Băsescu

Dacă pensionarii au ales să iasă din nou în stradă, cadrele medicale s-au postat în fața spitalelor din oraș. Practic, sindicaliștii au blocat accesul vizitatorilor sau mai rău, al pacienților în incinta spitalului.

La poarta Spitalului de Psihiatrie, cei care doreau să intre erau întâmpinați de un afiș mare pe care scria: „Grevă generală de solidaritate".

Indignată de ce se întâmplă, Adriana Amariei ne-a declarat: „Vreau să intru să văd o rudă care este internată aici. Nu-mi vine să cred că nu sunt lăsată să văd un pacient. Trebuia să-i las mâncare și haine".

Ionel Mucuţă, lider Sanitas al Spitalului Județean de Urgențe, corp A, a declarat că sunt asigurate doar urgențele.

Ioana Gonciu este una dintre brăilencele care nu a reușit să intre în Spitalul Județean.

„Am dureri mari de cap, însă am întâmpinat un mare refuz din partea angajaților care protestau. M-au întrebat dacă am trimitere de la medicul de familie și bineînțeles că nu aveam. Eu înțeleg că sunt supărați că li se micșorează salariile, dar de noi, bolnavii, cei ce nu avem urgențe, cine se mai ocupă?", ne-a spus brăileanca.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite