S-a ales cu dosar penal după ce a uitat că i-a expirat valabilitatea permisului de armă. În ce termen trebuie depusă arma la un armurier autorizat
0Poliţiştii brăileni s-au autosesizat cu privire la faptul că un bărbat, din Brăila, căruia îi expirase perioada de valabilitate a permisului de armă, nu a depus arma la un armurier autorizat.
Pe 13 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unui brăilean, în vârstă de 43 de ani, deşi îi expirase perioada de valabilitate a permisului de armă, nu a depus arma înscrisă în permis şi muniţia aferentă, în termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat.
”Arma neletală de autoapărare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.