Pictura cu aţe, tehnica ingenioasă folosită de doi soţi care au dus banalele fire colorate la nivel de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru cele două lucrări s-au folosit în total
aproximativ 25.000 de metri de aţă şi peste 200 de cârlige
Pentru cele două lucrări s-au folosit în total aproximativ 25.000 de metri de aţă şi peste 200 de cârlige

Iuliana şi Liviu Dediu, doi soţi din Brăila, duc banala aţă la nivelul de artă. Ei au realizat două lucrări spectaculoase, tridimensionale, în care în loc de vopsea au folosit aţă colorată.

Povestea acestui experiment inedit a început în toamna anului 2015, cu ocazia Festivalului Poeţilor din Balcani. Atunci, în holul principal al bibliotecii, brăilenii au putut admira lucrarea „Rapsodie“. Între timp, lucrarea a fost extinsă, iar în prezent Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati“ Brăila găzduieşte o expoziţia permanentă de pictură cu aţe. Expoziţia cuprinde două lucrări complexe: „Rapsodie 1“ (montată în holul principal al Bibliotecii, alături de câteva tablouri „FirArt“ mai mici) şi „Rapsodie 2“ amplasată pe casa scării.

pictura cu ata braila

 “Ideea de a realiza aşa ceva a venit în urma unei expoziţii de instalaţii artistice. Am mers împreună cu soţia mea şi un alt cuplu Titica şi Aurelian Ioniţă, la o expoziţie de fotografie, iar acolo am tot discutat despre acest lucru. Am căutat pe internet despre instalaţii artistice, însă vroiam să facem ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Am ajuns la concluzia că pictura cu aţă este nemaipomenintă. Tehnica de lucru este una foarte simplă, alegerea culorilor este un pic mai complicată. Ne-a mai ajutat un cuplu la realizarea lucrării şi ne tot consultam pe culori, nu eram decişi în privinţa nuanţelor” a declarat Liviu Dediu, realizator al lucrărilor.

rapsodie braila

25.000 de metri de aţă

O lucrare de tip „FirArt“ reprezintă o reţea de fire trase peste cuie înfipte pe un suport rigid. Firele de aţă colorată sunt dispuse în mai multe straturi obţinându-se imagini tridimensionale impresionante. Pornind de la aţă industrială colorată, iubitorii acestei arte au reuşit să realizeze lucrările în culorile curcubeului după câteva zile de muncă intensă, folosind în total aproximativ 25.000 de metri de aţă şi peste 200 de cârlige.

rapsodie braila

 „Ideea de a realiza aşa ceva a venit în urma unei expoziţii de instalaţii artistice. Am mers împreună cu soţia mea şi un alt cuplu la o expoziţie de fotografie, iar acolo am tot discutat despre acest lucru. Am căutat pe internet despre instalaţii, însă vroiam să facem ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Am ajuns la concluzia că pictura cu aţă este nemaipomenintă. Tehnica de lucru este una foarte simplă, alegerea culorilor este un pic mai complicată. Ne-a mai ajutat un cuplu la realizarea lucrării şi ne tot consultam pe culori, nu eram decişi în privinţa nuanţelor“, a declarat Liviu Dediu, realizator al lucrărilor.

rapsodie braila

Rezultatul i-a ambiţionat pe cei doi soţi să se gândească deja şi la a treia lucrare, „Rapsodie 3“. De data aceasta, artiştii îşi doresc să schimbe locaţia şi, mai ales, să primească ajutor financiar, deoarece cele două lucrări au fost realizate din fonduri proprii. Astfel, tinerii artişti vor ca de data asta să obţină o imagine spectaculoasă din papiotele colorate aliniate perfect pe masa de lucru.

rapsodie braila

„Vrem să purtăm o discuţie cu reprezentanţii primăriei Brăila pentru a  împodobi sala în care se ceremoniază căsătoriile. Sala în care se ceremoniază o zi importantă din viaţa unui cuplu ar merita unele îmbunătăţiri, iar noi suntem dispuşi să realizăm lucrarea“ a mai declarat Liviu Dediu.

Soţii Iuliana şi Liviu Dediu au în comun o mare pasiune, fotografia, dar dincolo de asta sunt îndrăgostiţi de culori. „Tehnica duce banala aţă la un nou nivel. Astfel, ceea ce nu reuşim să facem cu acuarele facem cu aţe colorate. Ador culorile. Aici sunt culori şi forme variate. Este pentru prima dată când ne propunem şi realizăm un astfel de proiect, atât de mare. Pentru noi este ca şi când am picta cu fire de aţă“, a spus Iuliana Dediu.

Vă recomandăm şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite