Ce a păţit un bărbat după ce poliţiştii au găsit într-o maşină zeci de metri de plasă folosită la pescuitul ilegal

Ce a păţit un bărbat
după ce poliţiştii au găsit într-o maşină zeci de metri de plasă folosită la
pescuitul ilegal

Foto: arhivă Adevărul

Un brăilean de 50 de ani este cercetat penal pentru deţinerea de plase de pescuit monofilament după ce oamenii legii l-au prins cu peste 70 de metri de plasă de pescuit pe care o deţinea fără drept.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, 8 octombrie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Comunal Vădeni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce se deplasa pe raza localităţii Vădeni.

”În urma controlului vehiculului, poliţiştii au găsit în portbagaj 6 plase de pescuit monofilament, în lungime de 70 metri şi ochiul de 40 mm fiecare. Din primele verificări a rezultat că acestea i-ar aparţine unui bărbat de 50 de ani, din Vădeni, pasager în maşină în momentul depistării, pe care le-ar deţine fără drept”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru deţinerea de plase de pescuit monofilament şi au ridicat obiectele găsite în vederea continuării cercetărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: