Brăila: O femeie cere daune de 30.000 de euro de la fostul concubin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a lui Viorel Stoica, 31 de ani, acuzat de săvârşirea infracţiunii de lovire.

Potrivit anchetatorilor, Stoica a acostat-o pe Monica Ionela C., fosta concubină, în scara blocului şi a lovit-o de faţă cu băieţelul de 4 ani, cauzându-i leziuni ce au necesitat 3 zile de îngrijiri medicale.

Femeia s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 de euro.

În 2009, bărbatul a mai fost cercetat pentru lovire, dar Ionela şi-a retras plângerea penală.


Pe 14 octombrie 2010, femeia l-a reclamat din nou pe fostul concubin, pentru că ar fi ameninţat-o cu moartea, dar acuzaţiile nu au putut fi dovedite. Pe 3 decembrie, au fost formulate alte acuzaţii.

„Partea vătămată a avut o relaţie de concubinaj cu inculpatul până în aprilie 2010. A sesizat de mai multe ori poliţia, inculpatul fiind sancţionat contravenţional, în trei rânduri, pentru jigniri şi ameninţări aduse părţii vătămate", precizează procurorul care s-a ocupat de caz.

Bărbatul o urmărea la domiciliu, la serviciu, ba chiar şi la domicliul părinţilor, în comuna Cazasu.

Pe 30 noiembrie 2011, a atacat-o pe Ionela în scara blocului, pe când era cu fiul de 4 ani, victima fiind scăpată din mâinile agresorului de doi vecini.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite