Paradisul ascuns din nordul Moldovei. Codrii seculari, ruine misterioase şi iazuri ale urieşilor
0
Aproape de graniţa de nord a României, în judeţul Botoşani, se află câteva destinaţii turistice de vis, dar prea puţin cunoscute. Sunt zone sălbatice care oferă peisajele idilice, dar şi posibilitatea de a te relaxa la o partidă de pescuit, precum şi de a descoperi legende care mai de care mai interesante.
Aparent, judeţul Botoşani, cel mai nordic din România, nu are prea multe de oferit turiştilor, fiind mai degrabă privit drept o zonă săracă, de nefrecventat.
Majoritatea călătorilor se opresc la graniţele judeţului şi fac cale întoarsă după o vizită în Iaşi sau în regiunea Bucovinei. Dincolo de aparenţe, Botoşaniul poate fi o destinaţie turistică de vis pentru amatorii de plimbări în mijlocul naturii sălbatice, pescuit pe iazuri de poveste, ciclism off-road sau chiar pentru vânătorii de mistere şi legende din vremuri apuse.
Există câteva zone care ar putea deveni adevărate perle ale turismului românesc dacă ar fi promovate şi ajutate cu o infrastructură turistică corespunzătoare. Este vorba în special de sălbăticia feerică de pe malurile Prutului, măgurile misterioase ale nordului, dar şi de iazurile urieşilor, un adevărat spectacol al naturii.
Primul obiectiv turistic de seamă, în special pentru amatorii de plimbări în natură, dar şi pentru cei pasionaţi de istorie şi mistere, este Măgura Ibăneştiului. Este un deal uriaş, aproape cât un munte, care străjuieşte codrii impozanţi ai Herţei, dar şi toată partea colinară din zona Dorohoiului şi Cristineştiului.
Măgura Ibăneştiului sau Dealul Ibăneşti are o înălţime de peste 400 de metri, se află la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri de Botoşani, iar aici se ajunge pe drumul Dorohoi-Darabani, virând la stânga către Loturi Enescu. Drumul a fost reabilitat recent, aşa că nu există probleme privind infrastructura rutieră. Pe Măgură se urcă din satul Ibăneşti, dar orice călător care nu vrea să nimerească în fundături sau curţi păzite de dulăi ar trebui să-i întrebe pe localnici cum să urce măgura.
Măgura Ibăneştiului, splendidă şi înfricoşătoare
Pentru mulţi săteni este însă un loc blestemat, iar indicaţiile sunt cel mai adesea însoţite
de semnul crucii. Asta fiindcă pe Măgură, spun localnicii, dar şi istoricii locali, se află rămăşiţele unei mănăstiri medievale cu o poveste cumplită. Mai precis, aşa cum spune inginerul Octavian Vitcu, un adevărat specialist al istoriei comunei, a fost o mănăstire ridicată de un grup de călugări, pe vremea lui Ştefan cel Mare.
„Legendele spun că a fost construită sub patronajul boieroaicei Maria Ibăneasa. Mănăstirea ar fi fost ridicată în memoria fiului şi soţului ei, morţi în luptele lui Ştefan cel Mare cu polonezii. Boieroaica era bogată şi a dotat mănăstirea cu averi importante, în special odoare bisericeşti din aur, inclusiv clopote“, spune Vitcu. Aurul mănăstirii ar fi atras hoardele de tătari care bântuiau drumurile Darabaniului. Călugării au sfârşit tragic, iar comoara a fost îngropată în blesteme.
Vedere cu pădurile din zona de nord FOTO Cosmin Zamfirache
„În secolul XVII, un grup de tătari atraşi de bogăţia mănăstirii ar fi atacat-o. Avea doar palisadă, nu şi zid de piatră. Au incendiat mănăstirea şi au ras-o de pe faţa pământului. Pe călugări i-ar fi ucis până la ultimul. Erau supăraţi că nu au găsit averi. Nu ştiau că toate odoarele le-au îngropat din timp, încă de când au aflat că tătarii au început jafurile în zonă. Călugării ar fi lăsat un blestem. Cei care vor căuta comoara sau vor spune unde se află să surzească şi să muţească. Comoara ar fi protejată şi de spiritele călugărilor morţi“.
Nu departe de mănăstire se află şi ultimele rămăşiţe, puţin vizibile, ale unei cetăţi dacice, puţin cunoscute şi puţin cercetate. „S-au făcut săpături acolo, s-au descoperit vestigii din timpul dacilor. Se spune că era o cetate de mari războinici“, mai spune inginerul Vitcu.
Dincolo de istorie şi mistere, ceea ce fascinează în primul rând pe Măgura Ibăneştiului este peisajul care taie răsuflarea. Păduri seculare de-o parte şi de alta, ogoare şi case de cealaltă parte. În plus, orice turist care ajunge în preajma Sărbătorilor de Iarnă în această zonă poate descoperi tradiţii arhaice, păstrate cu sfinţenie, printre care şi o luptă între cetele de flăcăi.
Misterioasele lacuri ale urieşilor
La numai zece kilometri de Măgura Ibăneştiului, coborând la vale şi ajungând pe drumul Darabaniului până în comuna vecină, Cristineşti, turiştii pot ajunge pe malurile lacului Drăgulea, un iaz arhaic, format cine ştie când, dincolo de începuturile lumii, dacă e să ne luăm după ce spun sătenii. Zona pare desprinsă din poveşti, cu lebede, raţe sălbatice, bâtlani şi toată fauna acvatică a Deltei, de un pitoresc greu de imaginat.
Pe malurile Drăgulei se poate pescui cam tot ce pofteşti şi orice pescar îşi poate găsi liniştea adâncit în stufurile iazului, în zgomotele tainice ale bălţii. Pe lângă plimbări şi partide de pescuit, la Drăgulea se mai pot asculta poveşti. Oamenii locului cred că iazul a fost făcut de urieşii de altădată, pomeniţi şi în Biblie, ne spune Costică Dinu, un bătrân de peste 80 de ani.
Oamenii locului, dar şi poveştile de demult culese de învăţătorul Crăcană spun că iazul este de fapt mormântul unui copil de urieş plâns de mama sa. De aici vine şi numele iazului de Drăgulea, de la forma arhaică – „drăgule“ – a apelativului „dragule“.
Sălbăticia de vis de pe malurile Prutului
Trecând de iazul Drăgulea şi mergând mai către nord, în zona Cristineşti, Suharău, Păltiniş, toate înşirate pe drumul Darabaniului, amatorii de expediţii în sălbăticie şi mountain bike pot găsi exact ceea ce-şi doresc. Pe malurile Prutului s-au format plaje sălbatice, cu prundiş alb sau nisip fin,
ascunse în golfuri mici, tainice, unde se aude doar susurul apei şi cântecul păsărilor sălbatice. Aici se ajunge pe drumurile asfaltate din Păltiniş şi Suharău, dar apoi prin mijlocul sălbăticiei, pe uliţe prăfuite şi înguste, pătrunzând parcă în altă lume.
Pădurea seculară de la Stuhoasa FOTO Cosmin Zamfirache
În zona Oroftiana, comuna Suharău, acolo unde intră Prutul în ţară, de neratat este pădurea Stuhoasa, un codru virgin, sălbatic şi neatins de mâna omului. Aici se ajunge doar cu maşini şi biciclete de teren. O incursiune în pădure merită însă tot efortul, căci puteţi vedea mistreţi, căpriori, cerbi, vulpi, dar şi numeroase plante fermecătoare.
Plajele Prutului la Oroftiana FOTO Cosmin Zamfirache
Mergând către Cristineşti călătorul poate descoperi celebrii codri ai Herţei, o adevărată splendoare seculară. De altfel, în nord, de la Darabani şi până la Pomârla, prin aceste păduri de vis şi cătune tradiţionale se organizează de aproape doi ani tururi de mountain bike, cu ocazia Zilelor Nordului de la Darabani.
După o tură obositoare cu o bicicletă, care trebuie să fie musai bine echipată pentru un aşa teren, obligatoriu merge şi o tură de pescuit pe malurile Prutului. Pescarii spun că aici cresc adevăraţi monştri, adică somni uriaşi, dar şi crapi, caraşi şi multe alte specii.
O infrastructură turistică deficitară
Superbele zone sălbatice din judeţul Botoşani sunt, din păcate, puţin promovate şi greu accesibile pentru că nu au fost făcute suficiente investiţii în infrastructura turistică. Cumpărăturile pot fi făcute de la magazinele săteşti, iar în zonă se poate sta cu cortul. Cele mai apropiate locaţii de cazare pot fi găsite în Dorohoi, Botoşani, Darabani sau prin casele localnicilor. Totodată în zonele protejate, precum pădurea Stuhoasa, este interzisă aprinderea focului şi camparea.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Drumeţie de o zi la Burtică şi Burtosul, o alternativă la staţiunile aglomerate de pe Valea Prahovei
Se încarcă comentariile...
