Originea şi apusul celor mai temuţi războinici ai Asiei. De la bande înarmate la cei mai letali luptători

Originea şi apusul celor mai temuţi războinici ai Asiei. De la bande înarmate la cei mai letali luptători

Armuri ale samurailor FOTO Adevărul

Samuraii japonezi au fost cei mai faimoşi războinici ai evului mediu asiatic. Sunt consideraţi de altfel şi printre cei mai disciplinaţi şi eficienţi luptări din istoria umanităţii. Deşi în perioada lor de glorie erau membri ai unei case nobilă, începuturile lor au fost umile, fiind zămisliţi în focurile războaielor civile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Samuraii, cunoscuţi tuturor mai ales datorită literaturii şi cinematografiei, au reprezentat simbolul luptătorului suprem în Asia. Ultra specializat, bine înarmat, bine antrenat şi urmând un cod strict al onoarei, samuraii au fost printre cei mai războinici ai lumii medievale.

Samuraii, luptători de origine nobilă, au dominat militar, politic şi social, Japonia, din secolul al XII lea şi până în anul 1868, atunci când sistemul feudal a fost abolit iar Japonia păşea pe drumul modernismului din Era Meiji. Dincolo de imaginea mitică, semilegendară a samuraiului, originea acestor luptători este umilă şi se pierde în focul războaielor sociale care au răvăşit Japonia în secolul al X lea. 

 
”Cel care serveşte”
 
Japonia începutului de ev mediu era o zonă de conflict. Condusă de un împărat ( mikado) prea slab pentru a controla tendinţele de independenţă dar şi ambiţiile marilor nobili, Japonia era răvăşiţă de războaie civile, de conflicte între feudali şi bandele lor înarmate. Era o Japonie, încă, fără samurai. Această perioadă a fost cunoscută drept Era Heian şi a durat din 794 dHr până în anul 1185. Era o epocă în care Japonia era dominată de mari proprietari de pământ, mai nobili, care alături de împăratul acaparaseră aproape tot pământul sătenilor. Aceştia din urmă deveniseră aserviţi şi lucrau pământurile marilor feudali. Mikado locuia în Kyoto, cel mai mare oraş al Japoniei în epoca Heian, alături de suporterii săi credincişi dar şi de familia imperială. Restul teritoriului era controlat de marile clanuri de feudali japonezi. Multe dintre aceste clanuri luptau între ele pentru supremaţie şi câştiguri teritoriale, pământul şi satele cu ţărani fiind cea mai mare bogăţie. În această perioadă tulbure marcată de conflicte dese, fiecare clan nobiliar a început să recruteze războinici. Aceştia erau recrutaţi din toate clasele sociale, cei mai mulţi fiind oameni fără avere, în căutarea faimei şi căpătuieli. 
 
Era cunoscut faptul că războaiele aduceau nu doar plata pentru serviciile militare dar şi multă pradă. Mulţi pierde vară se înrolau în speranţa că-şi vor găsi în rost.  Până în secolul al X lea fiecare clan nobiliar japonez avea o armată de războinici recrutaţi. Toţi aceşti războinici de strânsură s-au transformat rapid într-o armată permanentă a fiecărui clan, cu ajutorul căreia putea ataca oricând sau se putea apăra la nevoie de atacurile surpriză. Aceşti războinici au primit numele de samurai, de la verbul samurau ceea ce însemna în japoneză ” a servi”. Cu alte cuvinte samuraiul era ”cel care serveşte”. O serie de specialişti cred că iniţial acest termen se referea la statutul social al acestor luptători, adică proveneau din clase sociale inferioare. Primii samurai erau folosiţi de daimyo adică de nobilii japonezi pentru apărarea domeniului sau lansarea atacurilor asupra rivalilor sau duşmanilor împăratului. Samuraii, la începuturi trăiau fie în garnizoare, fie în castelele seniorilor fie în casele lor, fiind convocaţi cu ocazia luptelor. Primii samurai erau departe de războinicii renumiţi de după secolul al XII lea. Aceştia erau conduşi de o căpetenie, deobicei un războinici experimentat. 
 
Războinicii de elită ai Japoniei
 
Din secolul al VIII lea şi până în secolul al XII lea, adică patru sute de ani de război şi conflicte repetate, samuraii s-au transformat din simplii războinici de strânsură într-o elită războinică. Au câştigat faimă şi avere din războaie şi pradă dar şi din misiunea lor de a servi pe marii daimyio şi pe împărat. În patru secole au ajuns să devină experţi în artele marţiale, să mânuiască cu precizie arme letale care evoluau de la un veac la altul. Mai mult decât atât samuraii au ajuns să formeze o mică nobilime războinică. Practic au urcat ca structură militară, treptele sociale. Samuraii au intrat în rândul aristocraţiei. Până în secolul al XII lea au dezvoltat un cod al onoarei aparte. Se numea Bushido şi însemna de fapt esenţa existenţei samurailor. De altfel din samurai, adică cei care servesc au devenit bushi adică, în limba japoneză, războinic. Bushido era un cod etic şi un sistem moral prin care aceşti războinici se obligau să fie loiali până la moarte seniorului lor, să fie supus şi recunoscător părinţilor, să dovedască mărinimie faţă de inamicul învins, să se ferească de patimă şi să respecte adevărul şi onoarea.  Samuraii au început să deţină la rândul lor proprietăţi, în special sate de mici dimensiuni, de unde obţineau venituri. Erau practic, echivalentul feudal al cavalerilor din apusul Europei. 
 
Samuraii şi-au dovedit valoarea militară în primul mare război civil care a răvăşit Japonia din a doua jumătate a secolului al XII lea. În aceea perioadă două clanuri de feudali japonezi au atins apogeul puterii lor. Era vorba despre clanurile Minamoto şi Taira.  Ambele aveau un număr însemnat de samurai şi au luptat pentru putere atât între ele cât şi cu guvernul central. În cele din urmă clanul Minamoto a câştigat şi a preluat frâiele puterii în 1192. În acel moment ca şi conducător de facto al Japoniei a fost ales Shogun-ul, un comandant militar suprem. Forţa acestuia se baza evident pe samurai.  Din timpul lui Minamoto, samuraiul a deveni o maşină de război. Antrenamentul fizic, abstinenţa, curăţenia morală şi disciplina severă l-au transformat într-un războinic de elită al Asiei medievale. Purta o armură uşoară, distrinctivă, care-i acoperea tot corpul. Coifurile deasemenea aveau forme şi ornamente particulare, majoritatea cu măşti care acopereau faţa războinicului şi semănau teroare în rândul inamicilor. Samuraiul a început încă din secolele XI-XII o sabie formidabilă numită catana. Catana era capabilă, în mâinile unui războinic de elită, precum samuraiul, să despice un om în două. Totodată samuraii au devenit maeştrii ai utilizării arcului dar şi a altor arme letale precum naginata.
 
 Pe lângă toate acestea samuraii au adoptat şi principiile confucianismului. Din secolul al XVI lea, în timpul dominaţiei clanului Edo, cel care a asigurat o lungă perioadă de pace, samuraiii au devenit pe lângă războinici şi oameni culţi care apreciau bunul gust. Samuraii au început să devină protectori ai artelor, chiar să practice arta. Totodată este perioada în care au fost elaborate complicatele ritualuri de curte ale samurailor, precum servitul ceaiului sau ritualul băutului de sake.  Bushido va deveni doctrina oficială a samuraiului în perioada de pace, din timpul stăpânirii clanului Edo, în secolul al XVI lea. Din acel moment samuraiul va deveni nu doar un războinici ci şi un mecena protector al artelor şi al ştiinţelor dar şi un adept al ritualurilor tradiţionale japoneze. Samuraiul sau mai bine zis Bushi au devenit simbolul militar şi social al Japoniei medievale. Timp de sute de ani a participat la războaie, la menţinerea legii şi a ordinii.
 
Dispariţia unui războinic de elită
 
Încă din 1588, samuraii au devenit o clasă prea privilegiată şi prea desprinsă de realităţile unei societăţi care evolua. Din acel an erau singurii japonezi cărora li se permitea să poarte o armă. Totodată tradiţiile lor era stricte şi nu permiteau niciun fel de schimbare sau modernizare. Samuraii trăiau după reguli vechi de sute de ani, într-o lume care se schimba. Se întreţineau doar din stipendiile primite de la proprietarii de terenuri, fie ca taxă de protecţie, fie care taxe datorate de ţăranii de pe domeniilor lor. Ca un lucru inedit, bogăţia unui samurai se măsura în koku, adică în unităţi de orez obţinute de pe domeniile lor. Un singur koku era echivalentul a 128 de kilograme de orez. În secolul al XIX lea, mai ales odată cu ieşirea din izolaţionismul japonez şi contactul cu societăţile europene, samuraii erau doar un simbol al unei lumi trecute, violente, deja antagonice. La mijlocul secolul al XIX lea, ultimul shogunat al familiei Tokugawa a căzut din cauza foametei, răscoalelor ţărăneşti şi a sărăciei. 
 
Iar vizita, în 1853, a comandorului american Matthew C. Perry, tocmai pentru a deschide porţile Japoniei către lumea exterioară a fost picătura care a umplut paharul. În anul 1858 Japonia semna un tratat comercial cu Statele Unite, urmate de tratate similare cu Rusia, Anglia, Franţa şi Olanda. Practic, Japonia şi-a deschis larg porţile modernizării. Samuraii reprezentanţii vechiul sistem medieval s-au revoltat în câteva rânduri. În cele din urmă clanurile Choshu şi Satsuma  au învins definitiv clanul Tokugawa, restaurând puterea tânărului împărat Meiji. Acesta a deschis o epocă a modernizării Japoniei, cunoscută sub numele de Era Meiji. În 1817 împăratul a abolit feudalismul iar cinci ani mai trâziu a interzis samurailor să mai poarte arme.  
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: