Molima apocaliptică în urma căreia a murit o treime din populaţia Europei. Dezastrul considerat pedeapsă divină
0În secolul al XIV-lea Europa a fost aproape depopulată din cauza unei molime cumplite. Se estimează că pe bătrânul continent au murit peste 30 de milioane de oameni. Cumplita boală a fost numită ”Moartea Neagră” şi era cauzată de un bacil numit Yersinia pestis. Ciuma a fost privită ca o pedeapsă divină şi a dat naştere unor manifestări extreme.
Unul dintre cele mai mari dezastre demografice din istoria omenirii a avut loc în secolul al XIV lea. Cunoscută sub denumirea de ”Moartea neagră”, o cumplită molimă a reuşit să decimeze. în doar câţiva ani, mai bine de o treime din populaţia Europei. Pentru omul medieval al Europei, ciuma a reprezentat o pedeapsă divină pentru păcatele omenirii. În realitate, Europa Occidentală a fost victima oraşelor insalubre, a igienei personale precare, dar şi a localităţilor urbane prea înghesuite şi pline de şobolani. Pe deasupra, medicina vremii nu reuşea decât cu remedii total ineficiente să combată un asemenea cataclism de sănătate publică. Tocmai de aceea ciuma neagră a rămas ca unul dintre cele mai întunecate capitole ale istoriei.
Moartea a venit de pe ţărmurile Mării Negre
În luna octombrie a anului 1347, un număr de 12 corăbii comerciale intrau în portul sicilian Messina. Era vase sub pavilion genovez şi soseau din Marea Neagră. Angajaţii de la docuri au urcat pe nave şi le-au inspectat. Au făcut o descoperire şocantă. Cei mai mulţi dintre marinarii de la bord erau morţi, iar supravieţuitorii erau în agonie, cu trupul acoperit de furuncule negre, sângerânde şi purulente. Imediat autorităţile portuare au dispus îndepărtarea şi scufundarea celor 12 nave genoveze. Era însă prea târziu, ”Moartea Neagră”, păşise pe ţărmurile Europei şi avea să ucidă aproape 30 de milioane de oameni, din Italia până în nordul Angliei. Cele mai afectate au fost oraşele şi mănăstirile, iar cumplita molimă ucidea fără să ţină cont de vârstă, sex şi mai ales de starea materială.
Bogaţii evului mediu european au trăit şocul de a vedea că nici măcar averile colosale nu-i pot salva ciumă. Oamenii mureau pe capete, pe stradă, în palate, în mahala şi pe câmpuri. Derulând firul evenimentelor, specialiştii au ajuns la concluzia că totul a pornit din străfundurile Asiei. Ciuma a izbucnit pentru prima dată în China şi s-a răspândit în toată zona asiatică până în anul 1340. Boala a fost purtată de războinicii hanului tătar Janibeg până pe ţărmurile Mării Negre. Aici hanul asedia portul comercial genovez de la Caffa, în Crimeea. Asediul a durat până în 1347. Trupele hanului erau decimate de ciumă, iar într-o ultimă tentativă disperată Janibeg a ordonat soldaţilor săi, din cei în ce mai puţini să catapulteze cadavrele celor bolnavi în Caffa. Imediat molima s-a împrăştiat prin cetate. O parte a negustorilor genovezi au încercat să scape şi au dus boala până în Messina. Şi de acolo în toată Europa. Evident au existat şi alte focare aduse pe rutele comerciale, venind din centrul Asiei.
Un dezastru demografic
Molima a lovit efectiv întreaga Europă medievală, izbucnind în valuri din 1347 până în 1400. Sicilia şi nordul Africii au fost afectate în anul 1347. Italia continentală, Spania şi Franţa - în anul următor. În anul 1349, ciuma a făcut ravagii în Elveţia, Ţările de Jos, Austria, Ungaria şi statele germane. Tot în anul 1348, din Franţa ciuma ajunge şi în Anglia. Mai precis, în acel an un vas plecând din Calais a poposit la Melcombe Regis, regiunea Dorset. Ca şi în cazul portului Messina, marinarii din Dorset au găsit tot echipajul navei franţuzeşti ucis de ciumă. Imediat boala s-a răspândit în Bristol şi apoi în Londra. De acolo, până în 1349 a cuprins Anglia şi Scoţia. Totodată până în 1350, ciuma a ajuns să facă ravagii în Peninsula Scandinavică şi ţările Baltice.
În general, zonele cu climă caldă au fost cele mai afectate de ciumă. Totodată aglomerările urbane şi mănăstirile au fost efectiv focare de ciumă. Explicaţia este simplă, spun specialiştii. Oraşele medievale erau foarte înghesuite, cu străzi înguste şi locuinţe în mare parte supraetajate, una lângă alta. Totodată oraşele medievale erau insalubre, fără canalizare, fără apă curentă, murdare, populate de rozătoare. Practic şoarecii şi şobolanii erau omniprezenţi în locuinţele oraşelor medievale. Mahalalele era înfundate în noroaie, iar apa murdară sau excrementele erau aruncate direct de la geam pe străzi lăturalnice. Igiena persoanlă era o problemă, mai ales în cartierele mărginaşe şi sărace. În aceste condiţii, cu o populaţia foarte densă pe o suprafaţă mică, cu o igienă precară, ciuma efectiv înflorea. Chiar şi în oraşele importante, mai bine organizate, din Italia sau Franţa, inclusiv în cartierele bogate ciuma lovea, înflorind în mahala.
Totodată mănăstirile erau adevărate focare de ciumă, evident din cauza numărului mare de călugări care locuiau în spaţii comune. Cele mai protejate erau zonele rurale izolate. Zone precum Toscana, Aragon, Catalonia sau Languedoc au fost cel mai grav afectate de ciumă şi aproape depopulate. Ciuma a făcut efectiv ragavii în toată Europa. Se estimează că au murit peste 30 de milioane de oameni din cauza molimei. Erau din toate clasele sociale. Nu exista niciun remediu eficient împotriva ciumei. Medicii vremii foloseau metode total ineficiente sau chiar periculoase. Pacienţilor, medicii le ”luau sânge”, spuneau pentru a curăţa organismul. Evident această metodă slăbea şi mai tare organismul. Nici măcar regii sau marii feudali nu au scăpat de moarte. Eleanor, regina Aragonului, regele Alonso al XI lea din Castilia, Joan - fiica regelui Eduard al III lea al Angliei sunt doar câţiva membri ai familiilor regale care au fost omorâţi de ciumă. Totodată cardinalul Colonna sau arhiepiscopul John de Stratford au murit de asemenea din cauza bolii. Până şi curtea papală de la Avignon a fost efectiv decimată de ciumă. Zone întregi au rămas depopulate, peisaje dezolante ale morţii şi disperării.
”Asemenea teroare a strecurat în sufletele oamenilor că frate nu-şi vorbea cu frate”
Impactul ciumei asupra omului medieval a fost fantastic. Oamenii nu înţelegeau natura bolii şi nici nu cunoşteau vreu remediu să o oprească. Pur şi simplu era un adevărat sfârşit al lumii pentru aceştia, cu oameni care cădeau din picioare şi mureau pe străzi. Cel mai bine este descrisă atmosfera ciumei negre de scriitorul italian Giovanni Boccaccio. Acesta a fost martor ocular al evenimentelor, în timpul marii ciume care a lovit Florenţa în 1348. De altfel această experienţă traumatizantă l-a inspirat să scrie Decameronul, povestea celor şapte bărbaţi şi trei femei care au fugit la o casă de la ţară pentru a scăpat de ciumă. Totodată Boccaccio descrie prăpădul pe care-l făcuse molima în Italia. În primul rând spune care erau simptomele bolii.
”La bărbaţi şi la femei deopotrivă, la începutul bolii, anumite umflături, fie la încheieturi (n.r. - zona inghinală), fie sub braţ, începeau să apară de mărimea unui măr sau altele de cea a unui ou, numite cu denumirea vulgară de bubele ciumei”, scria Boccaccio. Nu după mult timp, în interiorul acestor furuncule, începeau să apară sângele şi puroiul. Apoi alte manifestări precum febra mare, frisoanele,diareea şi dureri în tot corpul. La cei mai mulţi moartea survenea după numai câteva zile, iar la cei mai rezistenţi - după cel mult o lună. Erau şi cazurile fericite când cei afectaţi scăpau. Boccacio descrise dezastrul. Străzile pustii, pline de cadavre aruncate direct de la etajul caselor. Mormane întregi de morţi. De multe ori cadavrele erau băgate în gropi comune sau arse direct pe străzi.
”Dezastrul care s-a abătut asupra săracilor, dar şi asupra celor mai înstăriţi din oraşe era o privileşte îngrozitoare. Cei mai mulţi rămâneau în case, fie din cauza sărăciei, fie din speranţa că acasă sunt mai în siguranţă. Cu toate acestea se îmbolnăveau cu miile. Nemaivând pe nimeni care să le acorde atenţie şi îngrijire, fiind cu totul abandonaţi, aproape toţi mureau. Mulţi sfârşeau pe stradă, şi ziua şi noaptea. Alţii mureau în case, iar vecinii aflau acest lucru după mirosul cumplit al descompunerii. Fiecare colţ al oraşului era plin cu morţi. Muribunzii şi morţii împărtăşeau aceeaşi soartă. Erau aruncaţi în gropi comune. Erau căraţi din case şi aruncaţi în faţa uşilor. Fiecare era pus unde se putea, direct pe jos sau pe mese. Erau aduse aşa de multe cadavre aduse la biserici în fiecare zi şi aproape în fiecare oră că nu era destul pământ sfânt pentru a fi înmormântaţi, mai ales că fiecare dorea să-şi înmormânteze ruda, în mormintele de familie, conform tradiţiei. Cimitirele erau pline aşa că au fost săpate şanţuri, unde erau aruncate şi îngropate cadavrele cu sutele”, mărturisea Boccaccio. Oamenii erau terifiaţi mai ales fiindcă ciuma se lua din aer, de peste tot. Boccaccio spunea că o simplă atingere însemna condamnarea la moarte.
Şocul a fost cumplit, oamenii se îndepărtau unul de celălalt. Teroarea a pus stăpânire pe populaţia Europei, iar cei bolnavi în loc să fie îngrijiţi erau efectiv abandonaţi şi lăsaţi să moară. Familiile îşi abandonau membrii afectaţi de ciumă. ”Cetăţenii se evitau unul pe celălalt, vecinului nu-i păsa de vecin, rudele nu se mai vizitau. Atâta teroare strecurase molima în sufletelor lor, că fratele îl abandona pe frate, şi sora pe soră, unchiul pe nepot, şi de multe ori soţia pe soţ. Ceea ce era mai grav, mamele şi taţii refuzau să-şi mai îngrijească copii şi îi abandonau”, adaugă scriitorul italian. Totodată acesta observă că se instalase haosul şi anarhia. Legile nu erau respectate, mai ales fiindcă erau regiuni în care nu mai exista nimeni care să le aplice. Totodată oamenii Europei medievale au înţeles să treacă diferit prin această cumplită molimă.
Manifestări religioase extreme, carpe diem şi atacuri anti-semite
O parte a oamenilor, spune Boccacio, se retrăgeau la ţară şi duceau o viaţă foarte cumpătată. Se spălau des, mâncau cât trebuia şi ceea ce era mai bun. Se rugau mult şi încercau să ducă o viaţă echilibrată, în speranţa că vor evita boala. Alţii duceau totul la extrem, ca şi cum ar fi trăit sfârşitul lumii. Efectiv, spune Boccaccio, moartea din jurul lor aproape îi înebunise. ”Femei frumoase şi nobile, când se simţeau bolnave, fără scrupule luau servitori tineri sau bătrâni, orice le ieşea în cale, şi fără ruşine îşi arătau goliciunea trupului în faţa acestora”, spune Boccaccio. Totodată aceştia oameni trăiau decadent, în petreceri nesfârşite, trăindu-şi clipa, în faţa morţii.
Pentru omul medieval, ciuma era privită ca o pedeapsă divină pentru păcatele omenirii, o apocalipsă. Tocmai de aceea mulţi oameni au încercat să apeleze la o pocăinţă extremă. Mai ales cei din clasele înstărite ale societăţii, au apelat la procesiuni de flagelare. Mergeau din oraş în oraş, doar în cămaşă, desculţi, lovindu-se cu biciuri cu mai multe cozi pe spate. Se auto-flagelau. Făceau procesiuni în pieţele publice şi timp de 33 de zile, repetau ritualul flagelării de trei ori pe zi. Totodată, oamenii disperaţi au început să caute şi vinovaţii. Evident, evreii au devenit în multe regiuni, din nou ţapii ispăşitori, pentru această ”pedeapsă a lui Dumnezeu”. Mii de evrei au fost masacraţi în oraşele europene în anii 1348 şi 1349, fiind consideraţi vinovaţi de răspândirea ciumei.
Virusul ucigaş şi şobolanii
Deşi medicii vremii nu-şi explicau originile acestei boli cumplite, specialiştii de la sfârşitul secolului al XIX lea au identificat bacilul care a stat la baza ciumei. Este vorba despre biologul francez Alexander Yersin, iar bacilul a primit numele de Yersinia pestis. Conform studiilor acestui biolog, bacilul era foarte contagios şi se putea transmite de la o persoană la alta prin aer, prin muşcăturile rozătoarelor şi prin pureci infectaţi. Pureci şi rozătoarele erau ceva obişnuit în Europa medievală.
Erau trei tipuri de ciumă. Ciuma bubonică, cea mai cunoscută şi răspândită, se manifesta prin umflături purulente. Era transmisă mai ales de purici care migrau de pe rozătoare pe oameni. Ciuma pulmonară era contagioasă doar prin aerul expirat de cei îmbolnăviţi şi ataca sistemul pulmonar. Ultimul tip era ciuma septicemică, care ataca sistemul circulator. Speranţa de viaţă era de maxim o săptămână în toate tipurile de ciumă. Cea pulmonară era cea mai mortală, victima decedând în doar două zile. În general ciuma a fost purtată de pureci, care se hrăneau din sângele şobolanilor, şi a generat în ţinuturile mlăştinoase şi calde din Asia.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
