Groază într-un cartier din Botoşani. Zeci de oameni au primit îngrijiri medicale după ce un bărbat şi-a aruncat în aer apartamentul cu o butelie

Groază într-un cartier din Botoşani. Zeci de oameni au primit îngrijiri medicale după ce un bărbat şi-a aruncat în aer apartamentul cu o butelie

Echipaje de pompieri şi poliţie au sosit la locul deflagraţiei FOTO stiri.botosani.ro

Momente de groază pentru locuitorii unui bloc din municipiul Botoşani. Un bărbat a dat foc unei butelii şi a aruncat în aer apartamentul în care locuieşte. Botoşăneanul a murit pe loc iar zeci de locatari au primit îngrijiri medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dezastru şi panică într-un cartier botoşănean. Sâmbătă după-amiază un bărbat a dat foc apartamentului în care locuieşte. A incendiat şi o butelie care a produs o puternică deflagraţie în bloc. Zeci de locatari au suferit atacuri de panică şi au fost afectaţi de intoxicaţia cu monoxid de carbon. Echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţe au sosit în zonă.
 
Zeci de oameni afectaţi de explozie
 
Incidentul a avut loc sâmbătă la ora 18.00, într-un bloc din cartierul botoşănean Parcul Tineretului. Explozia a avut loc la un apartament de la parterul blocului şi a fost atât de puternică încât a smuls uşile şi a spart geamurile apartamentelor învecinate. 

Pompierii au intervenit de urgenţă, iar poliţiştii au blocat accesul în zonă. Incendiul provocat a fost stins de pompieri fără să se extindă. În apartament a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 50 de ani, cel care a dat foc casei şi buteliei. Zeci de locatari au primit îngrijiri medicale. Majoritatea au fost trataţi pentru intoxicaţie cu monoxid de carbon,iar mai multe femei pentru atac de panică. 
 
S-a sinucis de dorul soţiei şi al copiilor
 
Bărbatul de 50 de ani găsit mort în apartament şi-a anunţat sinuciderea cu două zile înainte, însă nu a fost luat în seamă. Mai precis bărbatul a rămas singur în Botoşani după ce soţia a plecat la muncă în străinătate, luând şi copii cu ea. Bărbatul i-a cerut de aproape o săptămână să vină acasă, fiindcă îi este dor de familie. Nu a fost băgat în seamă spun vecinii şi de două zile ameninţa că se va sinucide. Se pare că a consumat băuturi alcoolice şi a luat nişte pastile, înainte de a da foc casei şi buteliei. Cercetările continuă în acest caz.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: