George Enescu, comuna „bogată“ cu oameni sărmani
0
Aflată la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoşani, comuna George Enescu este una dintre cele mai frumoase localităţi din judeţ. Aici, în satul Liveni, s-a născut şi a copilărit cel mai mare compozitor român al tuturor timpurilor.
O zi de octombrie. Este o dimineaţă rece. Copiii care merg la şcoală, zgribuliţi, îşi suflă în mâini să se încălzească. Bruma s-a aşternut peste sat, iar soarele abia îşi face simţită prezenţa. Cu greu reuşeşte să mai încălzească pământul. Printre ramurile copacilor frumos coloraţi de toamnă, soarele pătrunde cu greu. Îmbrăcaţi bine, oamenii locului îi caută razele şi încearcă să îşi continue treburile începute de acum un an de zile. Curţile lor sunt pline cu merindele pentru care au muncit în acest an. Unele cu porumbul ce aşteaptă să fie desfăcut, unele cu floarea soarelui iar altele cu munţi de struguri.
“Anul ăsta a dat Dumnezeu vreme bună şi s-au făcut strugurii. Sunt dulci. Eu am doar aici în curte, dar cred că o să iasă cam 200 de kilograme de must”, spune un gospodar.
La o casă distanţă, o bătrânică arsă de soare şi încovoiată de atâta munca îşi curăţă porumbul. O ajută doar soţul ei: un bărbat la vreo 70 de ani, pe care auzul l-a lăsat.
“Ce să facem? Suntem doi moşnegi care trebuie să ne purtăm de grijă. Că dacă nu facem noi, nu vine nimeni. Ne luăm pastilele dimineaţa şi după aia ne apucăm de treabă. Cât o să ne mai ţină Dumnezeu pe Pământ, noi muncim”, spune mătuşa Elena, o bătrânică slăbuţă care umbă cu medicamentele în buzunare. O bâtrânică ce locuieşte într-o căsuţă frumoasă, curată, în faţa căreia este o grădină plină de flori.
De altfel, toate căsuţele au în faţă câte o grădiniţă multicoloră. O grădiniţă în care, în fiecare anotimp, sunt flori.
Nu sunt oameni bogaţi. Mulţi dintre ei trăiesc doar din ce se hrănesc cu roadele pământului şi ce mai au în jurul casei. Puţinii bani pe care îi primesc, fie că este vorba de pensie, salariu, şomaj sau ajutor social îi pun deoparte. Nu îndrăznesc să îi cheltuie aiurea pentru că, spun ei, “viaţa este grea şi nu ştii când vine sfârşitul”.
Nu sunt oameni bogaţi, ci gospodari. Şi sunt peste 3.500 de astfel de suflete. Sunt, însă, oameni pentru care „bogăţia” şi „averea” au cu totul o altă însemnătate. Ei spun, cu seninătate, că sunt cei mai bogaţi oameni din lume pentru că păşesc pe locurile pe care şi-a purtat paşii George Enescu.
Puţini sunt cei care au auzit, măcar, de numele vedetelor de astăzi. Puţini sunt cei care vor să asculte muzica din ziua de astăzi. Ei îşi respectă cu sfinţenie înaintaşii, şi mai mult de atât, ei îşi respectă originile. Se simt binecuvântaţi că s-au născut în acest colţ de ţară.
„Eu sunt doar un om pe acest Pământ. Sunt un om necăjit, ce trăieşte de pe o zi pe altă. Un om ce munceşte pentru a avea ce pune pe masă în fiecare zi. Dar până voi închide ochii pentru totdeauna nimeni nu o să îmi poată lua din suflet mândria şi bucuria că am trăit şi am muncit aici. Poate spun cuvinte mari, poate că pentru unii bogaţia înseamnă să ai bani, dar pentru mine, pentru familia mea a fi bogat înseamnă să ai ceea ce avem noi. Mândria de a fi trăit pe acealeaşi locuri pe care a copilărit George Enescu”, a spus cu lacrimi în ochi, Paraschiva, o bătrână ce locuieşte în comuna George Enescu.
La câţiva paşi, pe un drum de ţară, într-un loc parcă ferit de agitaţia de zi cu zi, se află şi cea mai frumoasă casă din sat. Casa în care a copilărit George Enescu. Un loc în care călătorul, şi nu numai, îşi găseşte liniştea sufletească.
Casa memoriala, loc de pelerinaj
An de an sute, poate chiar mii de oameni din toate colţurile ţării vizitează locul unde a văzut lumina zilei cel mai mare muzician al tuturor timpurilor.
O căsuţă simplă în care domneşte, însă, spiritul celui mai mare muzician al României.
Locul care în fiecare an, la 19 august devine neîncăpător pentru iubitorii muzicii din toate colţurile ţării, un loc de pelerinaj pentru iubitorii muzicii enesciene.
Ca un stăpân al locului, de pe un soclu amplasat în faţa casei, George Enescu, parcă, veghează locul.
„Mi-am servit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta”, sunt cuvintele celui mare mare muzician, inscripţionate sub bust.
Sunt cuvinte ce o fac chiar şi pe prima doamnă a localităţii să vibreze cu fiecare pas pe care îl face pe „tărâmul” lui George Enescu.
„Eu de fiecare dată când vin pe aici mă simt împlinită. Este locul cel mai drag sufletului meu şi poate că oamenii ar considera acă este normal să fie aşa. Dar mie vizita în acest loc îmi face o stare de bine. Şi parcă mă îndeamnă să fac mai multe pentru această comună. Mă obligă, parcă, să realizez mult mai mult”, a spus şi primarul comunei George Enescu, Angela Toma.
Cititi si:
FOTO Cu mâini de fier în mănuşi de dantelă conduce, de 17 ani, frâiele comunei George Enescu
Festivalul enescian al muzicii. Ultimele acorduri, primele concluzii
Se încarcă comentariile...
