Cum a ajuns un plutonier-major să îi uimească pe critici cu operele sale. Povestea militarului care nu se lasă până nu face minuni din lemn
0Valentin Barbălată, un militar de 44 de ani din Botoşani, este cea mai nouă revelaţie în mediul artistic din zona Moldovei, în care a intrat recent, uimind critica de specialitate cu sculpturile sale în lemn.
Valentin Barbălată este plutonier-major la o unitate militară din municipiul Botoşani. Este un subofiţer de 44 de ani, conştiincios, prezent mereu la apel cu o ţinută impecabilă. Ca militar, respectă regulile şi lucrează cu soldaţii în spiritul ordinii şi disciplinei cazone. Când iese din unitate şi ajunge pe meleagurile natale, plutonierul major Barbălată Valentin se metamorfozează.
Leapădă uniforma şi purtarea militărească, trăsăturile feţei se destind şi se pierde în visare. Îşi leagă baticul în jurul capului şi pleacă să hălăduiască prin pădurile din jurul orăşelului Bucecea, localitatea de baştină aflată la 22 de kilometri de municipiul Botoşani.
În liniştea pădurii, plutonierul major Barbălată devine artistul Valentin care-şi recreează legătura cu natura şi cu lemnul. În spatele rigidităţii cazone, al uniformei şi al vocii care dă ordine se ascunde un spirit mistic de artist, cu viziuni, revelaţii şi un talent remarcabil în arta prelucrării lemnului.
„A pătruns în spaţiul plastic botoşănean relativ recent. Lucrările de sculptură marca Barbălată transpun faţetele personalităţii artistului trecute prin filtrul lecţiilor de istoria artei, trimiţându-ne în lumea spirituală. De remarcat este seria crucifixelor lucrate în lemn de diferite esenţe, dar şi lucrările din os, care ne duc cu gândul la statuetele de Tanagra“, îl descrie Liviu Şoptelea, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici din Botoşani.
Debut oficial la 33 de ani
Criticii spun că jonglează cu diferite stiluri, fără să alunce în kitsch, mergând de la abordări ale artei naive, la artă modernă şi sculptură clasică în lemn. A născocit simboluri, metafore, dansuri, portrete, natură moartă, toate în lemn. Pentru un artist care a ieşit târziu „în lume“, adică după vârsta de 33 de ani, Valentin Barbălată urcă încet, dar sigur, pe scara notorietăţii. În zece ani i-au fost organizate cinci expoziţii în zona Moldovei.
„Am avut expoziţii la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, la Galeriile de Artă, la Unitatea militară din Botoşani, unde activez, şi penultima a fost la Iaşi, la «Casa Cărţii»“, contabilizează plutonierul-major. Şi ar mai fi avut multe, dar deplasările sunt scumpe.
Plutonierul major Valentin Barbălată este un artist apreciat la Botoşani FOTO arhiva personala Valentin Barbalata
„Este greu să faci acum o expoziţie, este costisitor. Feedback-ul a fost, în schimb, îmbucurător. Erau foarte mulţi oameni care mă întrebau «Cum vezi metaforele pe care le sculptezi în lemn? De unde viziunea aceasta?». Au fost şi oameni interesaţi să-mi cumpere lucrările“, spune cu mândrie militarul sculptor.
Printre piesele de rezistenţă ale expoziţiilor sale se numără „Pescăruşul rănit“, „Puşcăria nebunilor“ şi dansurile ori îngemănările de trupuri surprinse de sculptor în lemn. A fost descoperit de un coleg de-al său, Eugen Pânzaru. „Mi-a văzut lucrările, i-au plăcut şi a spus că aş putea expune la muzeu. Aveam 33 de ani“, explică Barbălată. A fost ajutat şi de şefii unităţii militare la care lucrează. Una dintre expoziţii a fost organizată chiar la garnizoană, cu ocazia zilei porţilor deschise.
„Nu mi-a arătat nimeni cum să sculptez“
Talentul militarului i-a impresionat pe pictorii din Botoşani, cu atât mai mult cu cât Valentin Barbălată este autodidact. „Doar de la Dumnezeu vine talentul, nu am făcut nicio şcoală, am simţit doar că trebuie să iau dalta în mână şi să cioplesc. Nu mi-a arătat nimeni. Abia după ce a apărut internetul am apucat să caut şi eu să văd ce înseamnă sculptură, curente artistice“, istoriseşte militarul. A avut „pornirea“ către lemn datorită tatălui său, care este tâmplar. „Tata nu poate să se despartă de lemn sub nicio formă. El lucrează cu geamuri, uşi, nu face sculptură. Spune că niciodată nu ar putea face ce fac eu. La început, zicea că n-am să am ce face cu lucrările acestea, acuma îi plac şi le apreciază“, adaugă sculptorul.
Lucrarea intitulată ”Puşcăria nebunilor” este una dintre piesele de rezistenţă ale expoziţiilor FOTO arhiva personală Valentin Barbalată
Valentin a urmat profesia tatălui său, fiind înscris în anii liceului la o secţie de tâmplărie. „Am început la 14 ani să lucrez şi mi-am rupt mâna la scurt timp. M-am băgat eu pe la maşina de tâmplărie cu o cioată, când a plecat de acasă taică-meu, şi mi-am rupt un deget. Mi-a sărit în piept rădăcina aia şi m-a lăsat fără cunoştinţă. De atunci, mi-a fost frică să mai lucrez“, mărturiseşte artistul.
Cu toate acestea, atracţia faţă de artă şi lemn a biruit teama. „Am reînceput la 20 de ani să lucrez. Foloseam dalta şi maiul, învăţasem că nu aveam ce căuta cu rădăcini pe la maşina de tâmplărie. De atunci, nu m-am mai oprit. Era o dorinţă de a sculpta care mă mistuia. Trebuia să o fac“, spune Valentin Barbălată. Un mentor totuşi a avut. Este vorba despre Liviu Şoptelea, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori botoşăneni. „Este singurul care mi-a dat sfaturi şi care a fost sincer. Mi-a deschis drumul în artă“, spune Valentin Barbălată. Alături de Liviu Şoptelea, a participat şi la saloanele numite „Interferenţe“. „Această experienţă l-a motivat să lucreze mai departe, să găsească noi modalităţi de expresie, exercitându-şi constant vocaţia de sculptor şi exploatând armonia formelor naturale“, scrie Şoptelea, într-un text critic.
„Trebuie să miros a lemn, mă identific cu lemnul“
Dincolo de metaforele care răsar din mâinile lui Valentin Barbălată, dincolo de talentul său, ceea ce-l face special pe artistul-militar este legătura specială pe care o are acesta cu lemnul şi creaţia. Pentru el, sculptura este un act mistic, definit de viziuni şi vise. Prima lucrare a lui Valentin Barbălată a venit după o asemenea viziune. „Eram în pădure la mine la Bucecea şi aveam 22 de ani. Am dat cu şutul într-o rădăcină. A zburat şi, în aer, am avut viziunea unui dans. Am luat-o şi am sculptat-o cu briceagul. A ieşit într-adevăr un dans. Este o piesă pe care nu o voi da niciodată“, spune Valentin Barbălată.
O lucrarea a lui Valentin Barbălată
De altfel, sculptorul spune că toate temele de inspiraţie le găseşte prin viziuni în pădurile natale de la Bucecea. „Nu trebuie decât să merg prin pădure. Le văd mergând prin pădure, parcă îmi răsar în cale. Când văd lemnul în formă brută, îi văd şi forma finală, cumva se sculptează singur în faţa mea. De multe ori, am scos rădăcini din apă şi noroaie, doar le-am curăţat şi atât, pentru că natura însăşi sculptase ceva şi eu nu puteam să întinez“, spune artistul.
Barbălată insistă pe ideea „contopirii cu lemnul“. „Când mă miros, miroase pielea a lemn, miros a lemn cu totul şi asta-mi place. Îmi place iodul din nuc, care este o nebunie.“ Liviu Şoptelea apreciază că „Valentin Barbălată îşi extrage motivele din izvorul cultural al umanităţii şi dă temelor o amprentă personală greu de încadrat într-un sistem. Lucrarea «Puşcăria nebunilor» a impresionat prin stil şi modernitate“.
O cruce pentru bunicul căzut pe front
Sculptorul botoşănean spune că arta i-a oferit şi experienţe mistice. De exemplu, timp de doi ani a sculptat cruci în urma unor vise. „Am avut o perioadă de trei ani când am lucrat doar cruci. Am avut vise cu cruci şi am găsit pur şi simplu în pământ cruci. După ce o scoteam din pământ, o curăţam şi nu-i făceam altceva nimic. O puneam direct pe suport. După ce am găsit-o pe prima, am mai găsit încă trei. Şi am zis că trebuie să încerc şi altfel. Este ceva în interior care mă leagă de divinitate“, spune artistul.
Una dintre crucile expuse sculptor în cadrul expoziţiilor sale FOTO arhiva personală Valentin Barbălată
Tot în urma unui vis în care i s-au arătat crucile soldaţilor morţi în Primul Război Mondial, a început să lucreze la o expoziţie dedicată ostaşilor care au murit pentru patrie. A început cu o lucrare dedicată bunicului său, mort pe front. „Am avut un vis cu cruci şi căşti de militar atârnate pe ele. Şi bunicul meu a luptat. Am făcut o cruce de care se sprijină o puşcă şi casca-n vârf.“
„Am împodobit case la munte“
Viaţa lui Valentin Barbălată nu a fost uşoară. A intrat în armată în 1991, după ce a muncit ani la rând în fabrica de zahăr de la Bucecea. Pentru lucrări, are nevoie de bani şi de timp. Îi lipsesc ambele. Dacă timp îşi face lucrând noaptea, cu banii este mai greu. A fost nevoit să muncească în concedii la munte, să sculpteze decoruri pe case pentru a cumpăra o trusă profesională de sculptură.
Una dintre cele mai recente lucrări ale sculptorului FOTO arhiva personală Valentin Barbălată
„Pentru a face rost de bani, am făcut şi flori pe scânduri şi le-am dus la munte să le vând. Astea se vând mai bine decât o lucrare la care muncesc şi şase luni. Am împodobit case la munte. Am făcut şi împletituri ornamentale pentru ghivece de flori ca să pot să cumpăr trusa de sculptură“, spune sculptorul-militar.
Un metru cub de lemn de nuc pentru sculpturile sale costă şi 4.000 de lei. Visul cel mai mare al lui Valentin Barbălată este să aibă un atelier lângă pădure, unde să poată lucra în voie. „Aş vrea să-mi fac un atelier, să pot să fiu eu cu lucrările mele, să lucrez, sa mă trezesc acolo, să dorm acolo, să mă mişc acolo“, îşi exprimă dorinţa Valentin Barbălată.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Constantin Brâncuşi, o imagine neclară pentru John Moore, fiul său secret
Se încarcă comentariile...
