Botoşani: ANL umflă preţul la vânzarea locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiriaşii vor trebui să plătească pentru grosimea pereţilor şi terenul din jurul blocului ca să devină proprietari. Preţul de referinţă de 407 euro creşte cu 1,3% pe fiecare metru pătrat. În blocurile cu două nivele taxele sunt mai mari.

Cele 550 de locuinţe ANL din cartierele Bucovina, Cişmea, Călugăreni şi Pod de Piatră au fost scoase la vânzare spre bucuria chiriaşilor.

Dintre aceştia, 51 au depus cereri la Locativa pentru cumpărarea caselor, atraşi de preţul de referinţă de 407 euro pe metru pătrat. „Să cumperi un apartament cu două camere cu 25.000 de euro este o afacere. În oraş, apartamentele comuniste se vând şi cu 500 de euro pe metru pătrat“, a spus Virgil Dulgheriu, chiriaş în cartierul Bucovina I. Un calcul arată că o garsonieră costă în jur de 15.000 de euro, iar un apartament cu două camere 24.500 de euro.

Taxe suplimentare

Aceste calcule sunt teoretice deoarece normele metodologice de aplicare a ordinului de vânzare a locuinţelor emis de ANL prevede taxe suplimentare.

Astfel, viitorii proprietari trebuie să plătească în plus pentru grosimea pereţilor, terenul din jurul blocului, mansarda şi casa scării, iar preţul creşte cu 1,3% pe metru pătrat. „E normal să plăteşti şi pentru celelalte spaţii de care te foloseşti“, a declarat Florin Gornea, director Locativa. În aceste condiţii, cumpărarea unui apartament ANL nu mai înseamnă o afacere bună.

„Dacă se calculează pe suprafaţă desfăşurată, preţul ajunge la 500 de euro pe metru pătrat. Cu aceşti bani îţi cumperi locuinţă nouă, la standarde ridicate în centrul oraşului, nu la ANL“, ne-a spus Cornel Timofte, patronul unei agenţii imobiliare.

Chiriaşii n-au bani

Preţurile vor fi mai mari la cei care locuiesc în blocuri cu număr mic de apartamente. „Una este să stai într-un bloc cu şase etaje şi alta într-un imobil doar cu două nivele, care este deja vilă. Pentru toate astea se plăteşte“, a mai spus şeful de la Locativa. Numeroşi chiriaşi susţin că n-au bani pentru cumpărarea locuinţei.

„Nicio bancă nu îmi acordă un împrumut de 30.000 de euro la un salariu de 800 de lei“, a spus Dana Cimpoieşu, din ANL Cişmea. Chiria lunară pentru o garsonieră este 67 de lei, iar cea pentru un apartament de două camere este 100 de lei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite