Botoşani: Activitatea spitalelor nu va avea de suferit în perioada fără apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unităţile spitaliceşti cu paturi din judeţ şi-au făcut deja stocuri de apă pentru cele două zile de revizie a reţelei de distribuţie.

Spitalele sunt obligate să fie dotate cu rezervoare de apă pentru a asigura măcar urgenţele în perioada în care furnizarea apei este sistată.

"Urgenţele au rezerva lor de apă sterilă, la fel ca şi secţia de chirurgie. Noi am făcut rezerve de apă cum am putut pentru bucătărie şi toalete. Vom mai reduce din activitate până când se va reintra în programul normal. Nimeni nu va avea de suferit", a declarat managerul  Spitalului de Copii, Livia Mihalache.

Aceleaşi asigurări au fost date şi de managerii celorlalte unităţi spitaliceşti cu paturi afectate de sistarea apei. Potrivit acestora, rezerva de apă obligatorie la acreditarea unuei unităţi spitaliceşti cu paturi asigură funcţionarea acestora pentru minim trei zile.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite