Accident groaznic pe drumul morţii. Un tânăr a sfârşit între fiarele contorsionate ale unei maşini cu volan pe dreapta

Accident groaznic pe drumul morţii. Un tânăr a sfârşit între fiarele contorsionate ale unei maşini cu volan pe dreapta

Tânărul a fost prins între fiarele contorsionate FOTO monitorulbt.ro

Un tânăr de 27 de ani a murit în urma unui accident cumplit petrecut în apropiere de Dorohoi. Se afla pe locul pasagerului într-o maşină cu volan pe dreapta condusă de un prieten. Acesta din urmă a încercat să evite o maşină de tractare dar a derapat şi s-a făcut efectiv bucăţi de parapeţii laterali ai şoselei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un tânăr de 27 de ani a avut parte de o moarte groaznică după ce a fost efectiv sfărâmat în urma unui accident auto. Acesta venea dinspre Dorohoi către Botoşani, într-o maşină condusă de un prieten. La un moment dat şoferul a încercat să evite o autospecială şi s-a lovit de parapeţii laterali ai drumului. Maşina s-a făcut efectiv bucăţi în urma impactului violent.

Impact de groază pe un drum al morţii

Accidentul a avut loc ieri seară pe drumul ce leagă Dorohoiul de Botoşani. Tânărul de 27 de ani era pasager într-un autoturism, marca Audi, cu volan pe dreapta condus de un prieten. Mergeau dinspre Dorohoi către Botoşani. În dreptul localităţii Dealu Mare, însă, o autospecială cu platformă de tractare ieşea cu spatele din curtea unei gospodării. 

Surprins, şoferul autoturismului a virat brusc pentru a evita coliziunea. A lovit totuşi uşor remorca, suficient pentru a pierde controlul volanului. S-a izbit apoi violent de parapetul drumului, situat pe partea opusă. De acolo a ricoşat, pe contrasens, izbindu-se şi de celălalt parapet. Maşina a fost pur şi simplu făcută praf. Cu toate acestea şoferul a reuşit să supravieţuiască, ieşind din maşină. Prietenul acestuia, băiatul de 27 de ani, pasager în maşină, a fost rănit foarte grav, rămânând prins între fiarele contorsionate. A fost scos de echipele de descarcerare şi dus de urgenţă la spital. Din cauza rănilor interne grave, inima acestuia a cedat. Drumul Botoşani-Dorohoi este cunoscut ca un adevărat drum al morţii din cauza frecvenţei accidentelor. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: