Zile medievale la Cetatea Ciceului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cavalerii Asociaţiei Bistriţa Medievală au descălecat în Cetatea Ciceului, din comuna Ciceu Mihăieşti. De la ora 13,00, lângă ruinele cetăţii, la 14 kilometri de centrul de comună  ei vor pune în scenă o dramatizare dedicată unui episod important din istoria locului: refugiul domnitorului Petru Rareş alungat de pe tronul Moldovei.

Scenariul a fost scris de cantautorul  Florin Săsărman, cel care va interpreta şi rolul domnitorului Petru Rareş, în cadrul unei lecţii de istorie pe viu. Pe lângă scenetă, iubitorii de spectacole medievale sunt aşteptaţi astăzi  la un festival cu arme, dansuri şi nelipsitele păpuşi medievale uriaşe de la Bistriţa Organizatorii, Primăria din Ciceu-Mihăieşti şi Asociaţia Bistriţa Medievală contează pe o prezenţă numeroasă : „Anul trecut, când am avut tot o scenetă medievală au fost cam 2000 de oameni, acum vor veni probabil mai mult", estimează Florin Săsărman, preşedintele Asociaţiei Bistriţa medievală.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite