Greşeala pe care o fac mai toţi părinţii şi cele 10 metode pentru a-ţi face copilul fericit - lista completă făcută de psihologi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu există reţete bătute în cuie pentru a ne face copilul fericit şi mulţumit, psihologii spun că dacă ţinem cont de câteva dintre nevoile sale putem să-i asigurăm o copilărie fericită. Printre lucrurile pe care ar trebui să mizăm să îi facem fericiţi pe copii se numără spaţiul, intimitatea, alternativele şi acceptarea.

Copiii au nevoie, în funcţie de vârstă, de lucruri diferite pentru a fi mulţumiţi şi fericiţi. Psihologul Daniela Macarie, din Bistriţa, care lucrează în special cu adolescenţii, ne dezvăluie zece moduri prin care putem să îi facem fericiţi pe adolescenţi.

1.    Să-i oferim adolescentului spaţiu şi intimitate, care să fie respectate

2.    Să îl ascultăm fără a-l critica

3.    Să îi arătăm că este important, pentru noi, pentru profesori

4.    Să îi acordăm timp pentru a discuta despre ceea ce-l preocupă

5.    Să îl acceptăm aşa cum este

6.    Să îi lăsăm libertate de alegere dintre opţiunile prezentate şi explicate de noi

7.    Să îl includem în activităţi familiale

8.    Să îi oferim alternative

9.    Să nu-l facem să se simtă singur şi abandonat de cei dragi

10.  Să îl iubim.

Potrivit psihologului, printre cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii în relaţia cu adolescenţii se numără hiperprotectivitatea, nevoia exagerată de control şi lipsa ascultării reale. 

„Părinţii se concentrează doar asupra greşelilor din comportamentul adolescenţilor, le reamintesc greşelile din trecut când au o discuţie şi nu apreciază alegerile corecte sau eforturile depuse de adolescent pentru a îndrepta o greşeală. Au aşteptări prea mari de la adolescent şi, atunci când adolescentul intră în bucluc şi cere ajutorul părinţilor, aceştia reacţionează exagerat, intrând în panică sau înfuriindu-se”, explică Daniela Macarie.

Studiile pe dezvoltarea copilului care tratează şi fericirea, sugerează faptul că aceasta nu se transmite automat de la părinţi la copii. Părinţii trebuie să îi înveţe pe cei mici să fie fericiţi.

Psihiatrul Edward Hallowell spune în cartea sa „The childhood roots of adult happiness”  că trebuie să ne ajutăm copilul să-şi dezvolte un set interior de unelte, care să-l ajute pe tot parcursul vieţii. Pentru a face asta şi a garanta fericirea copilului avem nevoie de răbdare şi flexibilitate.

Vă mai recomandăm:

Beneficiile psihologice ale exerciţiilor fizice

Profilul psihologic al românilor: nu avem încredere decât în propria familie, suntem sceptici şi lipsiţi de spirit civic

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite