Cinci locuri frumoase din zona Balcanilor pe care le poţi vedea cu bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi multă lume fuge de zona Balcanică şi preferă să-şi petreacă concediile prin Austria, Germania, Franţa sau Italia, sunt şi ţări cum ar fi Croaţia, Slovenia şi Bosnia şi Herţegovina, care au cu ce să vă surprindă. Vă propunem 5 destinaţii pe care le puteţi vizita cu bani puţini.

Zona Balcanilor surprinde cu oraşe istorice foarte bine păstrate, dar şi cu locuri unde lumea arabă se întrepătrunde cu cea occidentală. Nu lipsesc plajele şi nici ofertele de distracţie pentru toate vârstele. 

Mai mult, această zonă poate fi vizitată cu bani puţini. Pentru o vacanţă de 7 zile nu aveţi nevoie de mai mult de 500 de euro de persoană. Acest lucru este posibil în principal pentru că în ţările din Balcani este deja o tradiţie închiriatul apartamentelor, care au câştigat teren în defavoarea clasicului hotel. 

De asemenea, dacă vă gândiţi la un „road trip” nu o să vă pară rău, drumurile fiind şi ele acceptabile spre foarte bune. Pentru a vizita ţările balcanice nu aveţi nevoie de paşaport, graniţele putând fi trecute  doar cu buletinul.

Adevărul.ro, cu ajutorul bistriţeanului Cristian Moldovan, care a documentat foto-video mare parte din zona Balcanilor, vă prezintă 5 locaţii ce merită vizitate. 

- Dubrovnik – este una dintre cele mai cunoscute locaţii din Croaţia, popularitatea sa fiind dată şi de faptul că aici s-au filmat o parte din scenele din celebrul „Game of Thrones”. Acest lucru o face şi una dintre cele mai scumpe destinaţii din regiune. Deşi este „turistic”, merită vizitat pentru că este un loc istoric foarte bine păstrat, vechea cetate fiind aproape intactă. Serviciile se ridică şi ele la înălţime, fiind diversificate;

- Parcul Naţional Plitvice – situat tot în Croaţia, vă oferă posibilitatea să vedeţi cât de spectaculoasă poate să fie natura. Poate fi vizitat atât pe jos, cât şi pe două roţi. Surprinde prin cascadele sale spectaculoase, care se întind pe zeci de metri;

- Ljubljana – capitala Sloveniei şi cel mai mare oraş din ţară aduce cu Salzburgul austriac, având în centru un castel, pe un deal şi străduţe înguste. Avantajul este că te poţi caza chiar în centrul vechi al oraşului, în clădiri din 1800-1900, cu camere înalte. Viaţa de noapte merită şi ea experimentată. 

- Sarajevo – capitala Bosniei şi Herţegovina surprinde prin diversitate. Aici poţi să vezi cum se întrepătrund influenţele arăbeşti, cu bazaruri, pieţe şi moschee, cu cele occidentale. Este un oraş studenţesc, înconjurat de dealuri. Pe clădirile din Sarajevo încă se mai văd urmele războiului sârbo-croat, multe case având urme de gloanţe. 

- Mostar – dacă aţi ajuns în Bosnia şi Herţegovina este păcat să nu ajungeţi şi în Mostar. Celebru este vechiul pod de peste Neredva, ce merită văzut, pentru grandoarea sa arhitecturală. Te aşteaptă străduţe pietruite, printre case şi biserici vechi, care încă mai poartă şi ele urmele războiului. Toţi cei care ajung în acest oraş asigură că se mănâncă foarte bine. 

Vă mai recomandăm:

10 ponturi pentru a vedea întreaga lume cu bani puţini. De ce e important ce vârstă ai şi în ce perioadă a anului mergi în vacanţă

Cele mai frumoase peşteri din România: Labirintul, catedrala gotică subterană şi palatul de cleştar, în top

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite