Bistriţa: A intrat în comă după ce a căzut din pod

O femeie de 59 de ani din satul Cireşoaia, comuna Branişte, a ajuns în stare gravă la spitalul din Beclean în urma unui nefericit accident.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii din Beclean spun că femeia se numeşte Etelka D. şi a căzut accidental din podul casei sale din Cireşoaia. Într-o clipă de neatenţie, ea s-a dezechilibrat de pe scara pe care urcase în pod, a picat de la o înălţime de 4 metri pe o placă de beton şi s-a lovit la cap. Victima se află acum în comă profundă la secţia de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.

Poliţiştii din echipa operativă a Poliţiei oraşului Beclean mai spun că, în urma cercetărilor, nefericita întâmplare s-a petrecut miercuri seara. Aceştia au fost sesizaţi de cadre medicale ale spitalului din Beclean despre faptul că în ziua de 15 septembrie, la ora 20.00, a fost adusă la urgenţe pacienta  Etelka D. Femeii i s-a pus cu diagnosticul de traumatism cranian, fractură deschisă craniu, plagă deschisă în regiunea occipitală. Poliţiştii din comuna Branişte continuă cercetările.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: