Guvernarea Năstase pentru Maramureş. De la primari şi şefi de Consilii Judeţene ajunşi acum în necunoscut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce s-a ales de baronii locali ai lui Năstase în Maramureş? De la primari, parlamentari, şefi de Consilii Judeţene ş.a.m.d. Mare lucru nu prea, pentru că Maramureşul nu se poate spune că are baroni în adevăratul sens al cuvântului. Maramureşul are câţiva oameni care sar în evidenţă, dar doar pentru un ciclu de patru ani.

Foarte puţini sunt cei care reuşesc să depăşească acea barieră de un mandat. Vin la Putere cu un partid şi de regulă pleacă acasă atunci când acel partid nu mai este favoritul poporului.

Guvernarea Năstase a fost şi cu bune şi cu rele pentru Maramureş. Spre exemplu Eugenia Godja a fost primar al municipiului Sighetu Marmaţiei în perioada 2000 – 2012, a câştigat detaşat din primul tur alegerile din 2004 cu cel mai mare procent pe ţară. Profesor de istorie, a predat şi condus, în calitate de director, cele mai bune două colegii din municipiul Sighet. 

A pierdut însă alegerile în favoarea liberalilor. Numele Eugeniei Godja se leagă de unele scandaluri legate de Spitalul Sighetu Marmaţiei, existând o perioadă când preşedintele PDL Maramureş, actualmente deputat de Maramureş, Mircea Man lansa acuzaţii cum că familia Godja din Sighet este ca un SRL: 

“L-au pus director pe candidatul care a  ieşit la ‘nşpe mii la alegerile parlamentare, îl pun pe fiul familiei Godja şef de secţie”. Man făcea referire la Vasile Ştefanca, care a fost director al Spitalului Sighetu Marmaţiei. Actualmente Eugenia Godja este consilier judeţean în cadrul CJ Maramureş.  

Tot în perioada Guvernului Năstase Maramureşul a avut un preşedinte de Consiliu Judeţean în persoana lui Alexandru Cosma, între 2000-2004.  Cosma se ştie că şi-a început activitatea de şef al administraţiei judeţene ca membru al Partidului Democrat, ulterior schimbând taberele şi trecând la PSD. Numele său este legat de activităţile firmei CIMP Baia Mare, la care a fost acţionar înainte de a-şi transfera acţiunile către fiica sa. 

Prin intermediul acestei firme “ar fi câştigat marea majoritate a licitaţiilor pentru lucrări din bani publici (drumuri, poduri, consolidări de maluri, aducţiuni de apa, introducere de gaz metan),  subcontractând, ulterior, lucrările. În 2000 CIMP a achiziţionat 87.82 ha luciu de apă la o pescărie din Ariniş în detrimentul moştenitorului legal. În momentul de faţă Alexandru Cosma a cam dispărut din politica maramureşeană.

Un alt nume politic care a marcat” viaţa Maramureşului în perioada Guvernului Năstase este Liviu Bechiş. Acesta a condus Prefectura Maramureş în intervalul 2001 - 2003, ca reprezentant al PSD. Numele său este legat de o serie de scandaluri în care a fost implicat. A fost prins la un moment dat băut la volan şi a accidentat o fetiţă. 

Mai nou au existat zvonuri legate de faptul că Liviu Bechiş ar fi ameninţat managerul Spitalului Judeţean ec. Sorina Pintea după ce aceasta din urmă ar fi suspendat contractul de muncă al soţiei sale Carmen Bechiş, după ce pe numele acesteia din urmă ar fi fost depuse 15 plângeri legate de concedii medicale false. În momentul de faţă Liviu Bechiş este tras pe linie moartă din punct de vedere politic.

Tot în perioada Guvernului Năstase judeţul Maramureş l-a avut ca parlamentar pe regretatul Liviu Doru Bindea. El a deţinut funcţia de prefect în perioada 1993-1996. După plecarea de la la Prefectură a dobândit primul mandat de parlamentar în anul 2000 candidând din partea PSD Maramureş. Nu a fost să fie, deoarece în 2006 a decedat.

Pentru Maramureş Guvernarea Năstase a fost şi cam atât. Numele politice din PSD Maramureş de la acea vreme nu se prea regăsesc între cele care acum dau tonul în politica maramureşeană. 

Citeste si: FOTO Sălile de sport „Adrian Năstase” la 10 ani de la inaugurare între jalnic şi acceptabil: „Sunt prost făcute. Joci fotbal de unul singur. Nu te vede nimeni”

Adrian Năstase, plângere la CNCD împotriva unui jurnalist Gândul: „Mi-a afectat dreptul la libera exprimare“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite