Există viaţă după moarte. Trei prelevări de organe în primele zile din acest an la Spitalul Judeţean Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există viaţă după moarte. De la începutul anului şi până în prezent Spitalul Judeţean a efectuat un număr de trei prelevări de organe, o moarte cerebrală declarată. Două dintre prelevări s-au făcut unor persoane tinere decedate în urma unor accidente.

"Din acest punct de vedere anul 2015 a început promiţător, mai ales având în vedere că suntem abia la jumătatea lunii ianuarie.

Noi considerăm că este necesară o suplimentare a sumelor pentru această activitate, având în vedere că anul trecut Spitalul Judeţean a intrat în programul Naţional de Transplant. A avut un buget relativ modest de 150 de mii, dar anul trecut am avut 25 de declarări de moarte cerebrală, 13 prelevări, deci vorbim de o activitate în continuă creştere. 

În acest domeniu investiţiile sunt finalizate, avem tot ce ne trebuie pentru prelevări de organe. Prelevarea este făcută cu echipe venite din alte centre cu ajutorul medicilor din spitalul nostru. 

Este greu de vorbit de un target, dar oameni au înţeles deja despre ce e vorba. Sper să ajungem la 20 de prelevări. În general oamenii sunt informaţi, fiind foarte puţine cazurile când aparţinătorii vin şi  cer prelevare de organe. Ne ajută şi Biserica, care este de acord cu această procedură, având în vedere că se salvează foarte multe vieţi", a declarat managerul Spitalului Judeţean Baia Mare, ec. Sorina Pintea. 

Citeste si: VIDEO Operaţiile de prelevare de organe, în creştere în Maramureş. Spitalul Judeţean Baia Mare, locul doi pe ţară la numărul de organe prelevate

Proiect legislativ: Prelevare de organe fără avizul familiei,dacă decedaţii şi-au dat acordul în timpul vieţii

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite