Ce efecte are lipsa unor vitamine din organism şi cum ne influenţează starea de spirit unele dintre ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre importanţa vitaminelor în organism s-au scris mii de pagini în tratate de specialitate şi lipsa lor a fost asociată cu o multitudine de afecţiuni. De asemenea, capacitatea lor de a lupta cu boli din cele mai grave a fost mereu menţionată de specialişti. Majoritatea ne gâdim că le putem lua din alimente sau pastile, însă puţini ştiu că şi plantele medicinale sunt bogate în vitamine.

Vitamina C este, probabil, cea mai populară, aceasta fiind recomandată în orice răceală şi fiind cunoscută pentru ajutorul ei în creşterea imunităţii. Toată lumea ştie că se găseşte din plin în citrice, însă mult mai puţini sunt cei care ştiu că o pot asimila din ceaiuri din plante precum măceşe, cătină albă, coacăze negre, afine, zmeură, mure, căpşuni, merişoare, măcriş, brusture sau ovăz. Cel puţin asta susţine profesorul biolog Maria Pop, fitoterapeut, în cartea sa ”Terapia cu plante medicinale şi suplimente alimentare”. În aceeaşi lucrare, ea mai arată că toate tipurile de varză sunt o bună sursă de vitamina C, precum şi tomatele, conopida, pepenele galben sau chiar aredii iuţi. De asemenea, mai arată ea, în cantităţi foarte mari îi poate afecta pe cei cu hiperaciditate, însă în general, exesul se elimină.

Unele studii arată chiar că vitamina C este utilă în lupta cu cancerul, dar are efect şi asupra sistemului nervo central şi asupra apitudinilor mentale.

Vitamina A este, de asemenea, cunoscută ca fiind de ajutor în îmbunătăţirea vederii. ”Vitamina A este legată de creştere, reproducrere şi metabolismul celulelor epiteliale din piele şi mucoase. Este o vitamină antioxidantă importantă, alături de vitamia E, cu care se potenţează reciproc”, arată biologul în cartea sa. De asemenea, mai arată ea, deficienţa severă de vitamina A duce la keratoza cortexului, piele aspră, vedere slabă noaptea, senzaţa de ochi uscat. În cele mai mari concentraţii se găseşte în uleiul de palmier, dar şi în măceşe, cătină albă, păpădie, trei fraţi pătaţi, urzică, coacăze negre, ovăz şi salvie.

Vitamina B 1 este necesară penru funcţionarea normală a sistemului nervos şi a aparatului cardiovascular. ”Intervine în sinteza acetilcolinei, neurotransmiţător al influxului nervos”, mai arată  Maria Pop în lucrarea sa. De asemenea, biologul mai spune că deficienţa de vitamină se manifestă prin oboseală, astenie, dureri de cap, insomnie, palpitaţii cardiace. O alimentaţie foarte bogată în glucide, excesul de alcool sau cafea, tratamentele îndelungate cu antibiotie alopate, antiacide, anticoncepţionale, toate pot duce la deficitul de vitamina B1, mai arată autoarea în cartea sa. Se găseşte în drojdie de bere, păducel, schinel, roiniţă, coacăz negru, brusture, zmeur, schinduf, lucernă.

Vitamina B2 are rol în procesul de creştere şi dezvoltare, în procesul de sinteză a anticorpilor, celulelor pielii şi sângelui. ”Participă la vedere alături de vitamina A, intervine în detoxifierea ficatului. Deficienţa poate duce la leziuni la nivelul pielii şi mucoaselor, tulburări de creştere, căderea părului”, mai arată Maria Pop în lucrarea sa. Se găseşte în alimente precum spanac, fasole, broccoli sa conopidă, dar şi în plante precum nalba mare, coacăz negru sau lucernă.

Vitamina B3 are un rol special în organism

”Am putea spune că că rolul e se situează la limita dintre suflet şi trup. Niacina (vitamina B3, n.r.) are rol în stare de spirit şi buna dispoziţie psihică”, arată biologul. Lipsa ei duce la depresie şi are un rol important în reglarea circulaţiei sângelui, reducerea colesterolului şi trigliceridelor, reglarea glicemiei, având control asupra insulinei. Se găseşte în drojdie de bere, germeni de grâu, grâu integral, alune, smochine, curmale, prune uscate.

Vitamina B6 este legată de metabolism şi are rol în transmiterea influxului nervos, ceea ce inflenţează memoria. Se găseşte în drojdia de bere, coacăzul negru, cereale integrale, varză, spanac, cartof, seminţe oleaginoase.

Vitamina B7 se ”fabrică” în intestin şi poate să ajute la scăderea în greutate. ”Cea mai mare parte de biotică (vitamina B7, n.r.) este sintetizată în intestin, de către microfloră. Surse exerne sunt drojdia de bere, soia sau tărâţe şi, în general, o alimentaţie sănătoasă”, arată biologul.

Vitamina B9 sau acidul folic are un rol important în formarea de celule noi şi de formarea globulolelor roşii la nivelul măduvei spinării. ”Este una din vitaminele complexului B care influenţează sănătatea mintală şi emoţională. În timpul sarcinii este absolut necesară, întrucât previne pierderea concepţiei sau malformaţiile”, mai arată ea. Se găseşte în spanac, sparanghel, varză de Bruxelles şi broccoli, morcovi, suc de roşi. De asemenea, în plante precum coada calului, ghinţură sau ţinatură.

Vitamina B12 este, de asemenea, foarte importantă pentru starea de spirit. ”Are rol în funcţia hematopoetică a măduvei spinării, previne deteriorarea tecilor de mielin cu demenţă”, mai arată în lucrarea sa, Maria Pop. Se găseşte în general în alimentele de origine animală, dar se găseşte şi în plante precum urzica, trei fraţi pătaţi, chimen, lucernă sau hamei.

Vitamina E este antioxidantul ce combate radicalii liberi, consderată vitamina antiîmbătrânire. Se găseşe în uleiurile vegetale bogate în acizi graşi nesaturaţi precum cel de soia, măsline, porumb, floarea soarelui sau în seminţe oleagnoase ca şi arahide, cătină albă, păpădie, urzică, zmeură, avocado, migdale.

Vitamina D (2 şi 3) are rol în absorbţia calciului, este o vitamină liposolubilă şi este sintetizată în piele din colsterol sub acţiunea razelor ultraviolete. Se găseşte în peşte, ouă sau carne, dar şi în plante precum soia, cereale integrale, ciuperci, portocale, pătrunjel, coada calului sau urzică.

Mai pteţi citi:

Ce-a făcut chef Michael Pascale cu cei 50.000 de euro câştigaţi, acum un an, la concursul de gătit Hell’s Kitchen

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite