FOTO EXCLUSIV Casele prinţului Charles din Breb, introduse în circuitul turistic. Turiştii vor putea locui, contra cost, în cele două case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două case de lemn tradiţionale cumpărate de Prinţul Charles al Marii Britanii în satul maramureşean Breb au intrat de ceva vreme într-un amplu proces de reabilitare şi de amenajare interioară în stil tradiţional maramureşean.

 Asta pentru că, cel mai probabil începând de anul viitor, cele două case vor putea fi locuite de către turişti, contra unor tarife care vor fi stabilite dinainte. Deocamdată doar una dintre case a fost finalizată, în acest moment lucrările fiind în plină desfăşurare la cea de-a doua.

De cele două gospodării se ocupă o săteancă din Breb. De când şi-­a achiziţionat casele, prinţul Charles al Marii Britanii fost o singură dată în Maramureş. Pentru cei care nu ştiu, tot în Breb s­-a mutat, împreună cu familia şi fotograful britanic Duncan Ridgley. Astfel, satul Breb a devenit celebru în Marea Britanie.

“Se lucrează la aceste două case. Acum se lucrează la a doua casă şi până la toamnă se doreşte ca ele să fie gata. Se va face turism aici, urmând a fi deschise turiştilor cel mai probabil din toamna anului viitor. Se va asigura cazare. Au fost amenajate în stil tradiţional”, a declarat, pentru adevarul, Bud Anca, cea care are grijă de aceste două case din Breb ale prinţului de Wales. 

„MET are în proprietate două case din lemn în Breb, ambele în aceeaşi curte. Cele două case aparţin Mihai Eminescu Trust, nu Alteţei Sale Regale Prinţul de Wales.

La ora actuală Fundaţia derulează un proiect pentru restaurarea celor două case din Breb, pe care ne dorim să le transformăm într-un exemplu de conservare a patrimoniului şi de bune practici pentru desfăşurarea turismului cultural sustenabil în zonă. Acest proiect se realizează cu susţinerea Fundaţiei Tudor, aparţinând omului de afaceri Liviu Tudor.

Luăm în calcul şi posibilitatea lansării unei acţiuni care să urmărească informarea cetăţenilor cu privire la valoarea patrimoniului şi promovarea modelului de conservare şi valorificare a acestuia implementat cu succes în satele din Transilvania. Această acţiune se va desfăşura în parteneriat cu Asociaţia Casa Maramureşană.

Susţinem de asemenea proiectul asociaţiei Casa Maramureşana intitulat Adoptă o Casă. Mihai Eminescu Trust a adoptat o casă construită în anul 1886 din Preluca Noua.

Acoperişul de paie vechi de peste 100 de ani al casei a fost refăcut recent de către asociaţia Casa Maramureşană cu ajutorul meşterilor din satul Aspra. Anul viitor este prea devreme pentru a introduce casele in circuitul turistic. Exista proceduri legale care trebuie finalizate inainte de a putea oferi servicii de cazare intr-o casa. Preturile vor fi stabilite de catre Mihai Eminescu Trust. Costurile reamenajarii caselor din Breb nu pot fi facute publice.”, au arătat cei de la Mihai Eminescu Trust, pentru adevarul.

Citeste si: Prinţul Charles al Marii Britanii se teme că va fi otrăvit 

De ce Prinţul Charles nu ar fi regele potrivit pentru Marea Britanie

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite