Bunica la Bacalaureat. S-a prezentat la „examenul maturităţii” după 24 de ani petrecuţi în străinătate

Bunica la Bacalaureat. S-a prezentat la „examenul maturităţii” după 24 de ani petrecuţi în străinătate

Melania Chiş, candidat al examenul de Bacalaureat   Foto: Angela Sabău

O băimăreancă de 45 de ani a trăit în ultimii 24 de ani în Irlanda, unde a evoluat profesional şi a deţinut funcţii de conducere în industria hotelieră. După ce s-a întors în ţară, însă a constatat că toate acele diplome nu înseamnă nimic aici, şi nici experienţa ei, fără diploma de Bacalaureat

Ştiri pe aceeaşi temă

Zilele acestea au loc probele la examenul de Bacalaureat. Printre elevii participanţi, Melania Chiş, o băimăreancă de 45 de ani, mamă a patru copii şi bunică, lucru care nu o opreşte să facă planuri de viitor şi să se gândească să-şi completeze studiile.

Mai mult amuzată de situaţie decât emoţionată, îşi deschide inima şi povesteşte cum a ajuns, după ce a petrecut 24 de ani în Irlanda, să se prezinte la examenul de Bacalaureat. „Am fost 24 de ani la Dublin, în Irlanda. Dar acum suntem, oarecum, forţaţi de împrejurări şi va trebui, probabil, să ne întoarcem. Dacă va trebui să venim înapoi, toate şcolile mele şi specializările şi experienţa mea de 24 de ani acolo nu mai înseamnă nimic. Atât am realizat, de vara trecută, când am fost acasă în concediu, că am nevoie de diploma asta. Chiar m-a speriat puţin”, spune ea.

În Irlanda, băimăreanca a lucrat în industria hotelieră, unde a evoluat permanent profesional, până când a ajuns manager la un hotel. „M-am specializat în management în industria  hotelieră şi în industria curăţeniei şi inspector în industria alimentară. Managementul e cam acelaşi, doar că trebuie să ştii industria la care îl aplici. Dacă ne întoarcem, nu ştiu, sincer, ce voi face”, spune ea îngrijorată.

„Pe mine mă frustrează că un om cu atâta experienţă care poate să aducă atâta plus în orice industrie de aici, pur şi simplu - eu aici mă simt nimeni”, spune femeia.

Decizia de a-şi continua şcoala a luat-o anul trecut, când a venit în vacanţă şi a vrut doar să se orienteze puţin, să vadă ce ar putea facedacă va fi să vină înapoi.

Vrea să meargă şi la facultate

Astfel, după ce a văzut cum e situaţia aici, a decis că are nevoie nu doar de Bacalaureat, ci şi de facultate. „Am realizat că îţi trebuie studii superioare. Am stabilit deja că, după ce iau examenul de Bac, mă înscriu la facultate, chiar dacă, după ce termin facultatea, imediat ies la pensie”, mai spune ea glumind.

Cel mai proabil, va merge la o facultate de psihologie, după ce a văzut că este nevoie de oameni cu o astfel de pregătire. Mai mult, acolo unde a lucrat, a fost obligată să facă şi astfel de cursuri, astfel că nu ar fi chiar o noutate pentru ea. „Lucrând în acest domeniu am fost, oarecum, forţată de împrejurări să fac şi nişte cursuri de consiliere psihologică şi m-am gîndit la asta, dar am înţeles că e foarte foarte grea aici (facultatea, n.red.)”, mai relatează băimăreanca.

Examenul de Bacalaureat ar loc zilele acestea   Foto: Angela Sabău

Au fost însă situaţii în care a văzut că e nevoie de oameni cu o astfel de pregătire în instituţii.

„Am văzut, oarecum, nevoia de oameni cu experienţă, pentru că sunt atâtea cazuri sociale şi atâtea primării care nu au un om cu competenţe. Am văzut primărie în care doamna care se ocupă de planurile urbanistice se ocupă şi de cazurile sociale. Şi mi-a spus că ea crede că eu ştiu mai multe decât ea în acest domeniu, dar nu au om specializat şi atunci cineva trebuie să se ocupe şi de asta. Deci nevoie există”, conchide ea.

Pe de altă parte, spune că nu ar alege să facă afaceri în România, după o experienţă neplăcută pe care a avut-o în 2006 cu soţul ei, afacere care a fost la un pas de a le înghiţi toată agoniseala. „În 2006 am vândut casa din Irlanda şi am venit cu toţi banii şi am investit în România. Şi în trei ani de zile am ajuns să plătesc taxe şi impozite în România atât de mult, încât nu putea să mai fie rentabil”, îşi mai aminteşte femeia.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Un general american compară războiul dintre Rusia şi Ucraina cu un „meci de box la categoria grea”: „Urmează un KO în curând”

Război în Ucraina. 15 morţi şi 16 răniţi după un bombardament în regiunea Harkov. Rafinărie de petrol din Rusia, atacată cu drone

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările