Încă două localităţi din Maramureş au fost carantinate. Circulaţia persoanelor este din nou restricţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filtre de poliţie în judeţul Maramureş. Sursă foto: Facebook Instituţia Prefectului Maramureş
Filtre de poliţie în judeţul Maramureş. Sursă foto: Facebook Instituţia Prefectului Maramureş

Localităţile Groşi şi Satu Nou de Jos au fost carantinate zonal, începând de luni dimineaţă. Carantina vine ca urmare a nivelului ridicat de răspândire a noului Coronavirus. Rata de infectare depăşeşte 8,05 cazuri la 1.000 de locuitori

Începând de acum sunt interzise organizarea de evenimente private, iar slujbele religioase se vor oficializa doar în exteriorul clădirilor, cu prezenţa a maxim 20 de persoane. De asemenea, se suspendă cursurile şcolare care presupun prezenţa ”faţă în faţă” pentru toate unităţile de învăţământ, cursurile urmând a se desfăşura online. 

La ieşirea din cele două localităţi, pe drumurile comunale DC182B, DC48 şi DC79 au fost amplasate filtre rutiere, fiind introdusă din nou declaraţia pe proprie răspundere.

”S-a procedat la stabilirea zonei de protecţie prin extinderea arealului comunei, cu o distanţă de siguranţă de 380 metri, în care se introduc restricţii de deplasare (amplasarea de filtre rutiere la intrarea şi ieşirea din cele două localităţi pe drumurile comunale DC182B, DC48 şi DC79). Se permite tranzitarea localităţilor Groşi şi Satu Nou de Jos de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea / staţionarea în această localitate. În aplicarea prevederilor Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659784/2020 privind instituirea carantinei zonale în localităţile Groşi şi Satu Nou de Jos, judeţul Maramureş, se aprobă modelul de Declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte motivul justificat al deplasării, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din hotărâre”, au transmis reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Localitatea Fântânele intră în carantină pentru următoarele 14 zile

Alte două localităţi din judeţul Constanţa au rata de infectare ridicată cu noul coronavirus. Ce măsuri vor fi luate

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite