Un copil de 5 ani care s-a pierdut de fraţii lui a fost găsit de poliţiştii locali

Un copil de 5 ani care s-a pierdut de fraţii lui a fost găsit de poliţiştii locali

Copilul a fost găsit de poliţişti

Copilul a fost găsit într-o staţie de autobuz şi voia să se urce într-un mijloc de transport. El a fost dus şi încredinţat familiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pliţiştii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică şi Evidenţa Persoanei, aflaţi în timpul serviciului de patrulare în zona de nord a municipiului Bacau, s-au autosesizat cu privire la faptul ca, în zona staţiei de autobuz din vecinătatea Curţii de Apel se afla un copil de aproximativ 5 ani, care era neînsoţit şi manifesta intenţia de a se urca în autobuz.

"Din relatarea copilului, a reieşit că, acesta se pierduse de fraţii mai mari şi nu mai ştia sa ajungă acasă, motiv pentru care, acesta a fost adus la sediul Poliţiei Locale, pentru identificarea familiei.În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că minorul se numeşte C.S.D, în vârstă de 5 ani, fiind identificate cu acest prilej, atât familia cât şi domiciliul acestuia. A fost dispusă măsura de însoţire a copilului la domiciliu şi încredinţare a acestuia familiei, părinţii fiind informaţi şi avertizaţi cu privire la prevederile legale în vigoare şi pericolele ce pot apărea în cazurile de nesupraveghere a minorului", potrivit Poliţiei Locale Bacău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: