A început peticirea străzilor în Bacău. Ce artere se vor repara în perioada următoare

A început peticirea străzilor în Bacău. Ce artere se vor repara în perioada următoare

Lucrările sunt în derulare

În data de 26 martie a fost semnat contractul de lucrări, de întreţinere a străzilor şi parcărilor, între Municipiul Bacău şi S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A., în valoare de un milion de lei, cu tot cu TVA.

Ştiri pe aceeaşi temă


În graficul lucrărilor sunt  incluse, până în prezent, 48 de străzi din oraş, afectate după anotimpul rece, de uzură şi traficul rutier. În cadrul contractului sunt prevăzute lucrări de întreţinere, de plombare a suprafeţelor carosabile şi necarosabile, cu mixtură stocabilă dar şi lucrări de întreţinere a aleilor, străzilor şi parcărilor, cu mixtură la cald.

În data de 28 martie, Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia de Drumuri, Reţele şi Iluminat, a emis autorizaţia de execuţie. Lucrările se efectuează cu avizul Serviciului Poliţiei Rutiere, cu respectarea tuturor măsurilor, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. La fiecare etapă a lucrărilor va fi convocat un specialist al Direcţiei Drumuri Publice a Municipiului Bacău.

Potrivit contractului, lucrările de întreţinere a străzilor, aleilor şi parcărilor cu mixtură la cald sunt evaluate la 632 de mii de lei, lucrările de întreţinere şi plombare a străzilor, la 169 de mii de lei, iar lucrările de întreţinere a suprafeţelor carosabile şi necarosabile, cu materialul pus la dispoziţie de achizitor, la 39 de mii de lei.

SSPM Bacău răspunde de calitatea lucrărilor, iar pentru acest contract garanţia de bună execuţie este de 84033 de lei.

Printre străzile care sunt în graficul de lucrări ale S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A, stabilit de Direcţia Drumuri a Municipiului Bacău, se numără:  Alexandru Şafran, Chimiei, Bicaz, Bucegi, Henri Coandă, ş.a.

citeste totul despre: