Închisoare cu suspendare pentru un tânăr care şi-a ucis doi prieteni, beat şi fără permis la volanul unui BMW

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre victime a decedat pe loc, cea de-a doua la spital FOTO ZCH
Una dintre victime a decedat pe loc, cea de-a doua la spital FOTO ZCH

Un tânăr de 20 de ani a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare după ce a provocat un accident rutier grav, în urma căruia doi adolescenţi au murit. Nu avea permis, se afla sub influenţa alcoolului şi gonea cu peste 120 km la oră, la volanul unui BMW, în momentul producerii tragediei.

Judecătoria Moineşti a dispus condamnarea la doi ani şi patru luni închisoare cu suspendare a tânărului care a provocat tragedia. Ştefan Anton, care la data tragediei avea 18 ani, a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă şi conducere fără permis. 

Nu a fost pus sub acuzare şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, deoarece valoarea alcoolemiei (0,55 g%0 alcool pur în sânge) a fost sub limita prevăzută de lege pentru a fi incriminată a infracţiune.

Ştefan şi-a recunoscut faptele şi a solicitat instanţei să fie judecat prin procedura simplificată. Recunoaşterea faptelor şi lipsa antecedentelor penale au fost argumente suficiente pentru judecătorul investit să soluţioneze acest caz să-i creeze convingerea că scopul pedepzei, în acest caz, poate fi atins şi fără privare de libertate. 

„Instanţa reţine şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise”, au motivat instanţa, fără a face nicio trimitere la circumstanţei concrete ale producerii accidentului: consumul de alcool şi lipsa permisului de conducere.

În cazul familiilor celor doi adolescenţi decedaţi în accident, Judecătoria Moineşti a obligat societatea de asigurare să le achite daune moarele şi materiale (370.000 de lei pentru părinţii şi rudele apropiate ale tânărului care a murit la locul accidentului, respectiv 300.000 de lei pentru rudele victimei care a decedat, ulterior, la spital).

Sentinţa a stârnit nemulţumiri atât rândul familiilor, cât şi a procurorilor şi a asiguratorului. Cu toţii au contestat-o, dosarul fiind înaintat zilele trecute Curţii de Apel Bacău, instanţă ce va pronunţa sentinţa definitivă.

Accidentul provocat de Ştefan Anton a avut loc în noaptea de 9 noiembrie 2018, pe Drumul Naţional 2G, în apropierea municipiului Moineşti. Tânărul teribilist nu avea permis de conducere şi consumase alcool, dar cu toate acestea s-a urcat la volanul maşinii pentru o plimbare. Doi prieteni l-au însoţit în călătoria ce avea să le curme viaţa. 

Potrivit expertizei efectuate, tânărul conducea cu 128 de km/h în momentul producerii accidentului. 

„În această împrejurare a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit carosabilul spre stânga, răsturnându-se. În urma evenimentului rutier, L. C. V. (pasager pe bancheta dreapta a autoturismului) a decedat, iar C. A. C. (pasager pe bancheta din spate a autoturismului), împreună cu conducătorul auto au suferit leziuni corporale, fiind transportaţi la spital. Victima C.A.C. a fost transportată şi internată la Spitalul Moineşti, iar ulterior la Spitalul de Urgenţă pentru Copii ,,Sfânta Maria” din Iaşi, în perioada 16.11.2018 – 27.01.2019, când a survenit decesul acesteia”, au precizat anchetatorii.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Reacţia violentă a unui jandarm filmat fără mască în misiune. Victima: „De ce mă loviţi? Ruşine să vă fie!“

 

Arestare în cazul din Borca, unul care a iscat o revoltă etnică şi anchete pentru incitare la ură şi discriminare

 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite