VIDEO Cel mai odios asasin plătit de Pablo Escobar, intervievat de un român. „O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber“

VIDEO Cel mai odios asasin plătit de Pablo Escobar, intervievat de un român. „O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber“

John Jairo Velásquez Vásquez, cunoscut sub porecla Popeye, a fost şeful asasinilor lui Pablo Escobar

Cătălin Stănciulescu, un tânăr român în vârstă de 31 de ani, a realizat un interviu cu John Jairo Velásquez Vásquez, unul dintre cei mai odioşi criminali ai secolului XX, care a fost eliberat recent din puşcărie şi trăieşte în Columbia. Velásquez a fost mâna dreaptă a traficantului de droguri Pablo Escobar şi a recunoscut uciderea a peste 250 de oameni, inclusiv a soţiei lui.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cătălin Stănciulescu este un blogger specializat în turism. Coordonează proiectului BackPackYourLife, care presupune să relateze călătoria sa pe trei continente pe durata unui an. Canalul de Youtube al tânărului în vârstă de 31 de ani are peste 140.000 de abonaţi.

Recent, Stânciulescu a ajuns în Columbia. Influenţat şi de celebrul serial Narcos, tânărul român şi-a propus să vadă locuri care aduc aminte de Pablo Escobar, cel mai notoriu traficant de droguri din toate timpurile. 

„În momentul de faţa mă aflu în Medellin, Columbia, şi am reuşit un lucru cel puţin înfricoşător. Fiind fascinat de Columbia şi dorindu-mi să cunosc această ţară îndeaproape, am început să caut lucruri interesante pe care să le prezint audienţei mele. Întrucât nu sunt un adept al atracţiilor mega turistice, am pregătit un plan, bine pus la punct, în care am integrat şi un tur al locurilor ce ne aduc aminte de povestea lui Pablo Escobar”, a declarat, pentru „Adevărul“, Cătălin Stănciulescu (foto jos Facebook/ Backpackyourlife).

Tânărul şi-a propus să-l întâlnească pe John Jairo Velásquez Vásquez (55 de ani), cunoscut drept liderul neoficial al asasinilor lui Pablo Escobar şi unul dintre cei mai odioşi criminali ai secolului al XX-lea. Este ultimul criminal din solda lui Escobar încă în viaţă. Până să fie arestat, în 1992, Velásquez a fost şeful echipelor de criminali ai lordului drogurilor din Columbia. La proces, Velásquez (cunoscut sub porecla "Popeye") a recunoscut uciderea a peste 250 de oameni şi implicarea directă în peste 3.000 de crime comise de mafia lui Escobar. Printre altele, Popeye a recunoscut inclusiv uciderea propriei soţii, despre care a spus ulterior că, în ciuda faptului că o iubea, a fost nevoit s-o omoare fiindcă ar fi devenit informatoarea pentru forţele de ordine.

Despre Velásquez se mai spune că este responsabil pentru peste 200 de atentate cu bombă, inclusiv pentru doborârea unui avion, atentat în urma căruia au murit 107 oameni.

În 1992, Velásquez a fost condamnat la închisoare pentru terorism, trafic de droguri, complicitate la terorism şi omucidere. Cum în Columbia sistemul judiciar prevede o pedeapsă maximă de 30 de ani pentru orice tip de crimă, Popeye a fost eliberat condiţionat în august 2014, după 23 de ani şi trei luni în spatele gratiilor.

Cătălin Stănciulescu spune că a fost ajutat să-l găsească pe Popeye de către un poliţist columbian pe nume Carlos. Potrivit informaţiilor aflate de român în Columbia, Velásquez şi-ar schimba domiciliul de patru ori pe săptămână de frică să nu fie ucis. 

„În anii '90, Carlos fusese un poliţist care se luptase ani de zile cu imperiul lui Pablo Escobar, iar acesta a fost motivul pentru care am ales ca el să fie cel care ne va prezenta întreaga poveste. La un moment dat, aşa, fără să mă gândesc foarte mult, l-am întrebat pe acesta: «Carlos, dacă aş vrea să îi iau un interviu lui Popeye, m-ai putea ajuta?». Răspunsul a venit, fulgerător: «Da, cum să nu!» şi Carlos a şi pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe acesta, eu putând auzi întreaga conversaţie”, mărturiseşte Cătălin.


Românul s-a pozat alături de Popeye în „bârlogul“ fostului şef criminal FOTO Facebook/Backpackyourlife

În cadrul interviului filmat, Popeye vorbeşte cu nonşalanţă despre crimele pe care le-a comis, despre lucrurile pe care le ştie despre România sau despre viaţa de asasin.

Printre altele, în debutul conversaţiei, columbianul a luat un pistol şi a tras frenetic, cu gloanţe oarbe, pe fereastra apartamentului unde a avut loc interviul.

„O aberaţie a legilor columbiene îi permite acestui om să fie liber acum. Ba, mai mult Popeye este, în momentul de faţă, youtuber urmărit de peste 500.000 de oameni şi este căutat de mai toate televiziunile şi publicaţiile din întreaga lume. Recent, cei din reţeaua Netflix au făcut o serie separată, intitulată Alias J.J., în baza poveştii sale, iar produsul se bucură de un real succes. Toate aceste informaţii, pe care le ştiam în momentul în care i-am pus întrebarea lui Carlos, m-au făcut să-mi doresc o întâlnire cu acest om”, afirmă Cătălin Stănciulescu.

Tânărul român mai spune că fostul criminal acceptă greu întâlniri faţă în faţă. „În principiu, Popeye nu se întâlneşte cu oricine, este foarte precaut, acceptă doar colaborări foarte mari şi este extrem de greu de găsit. Eu consider că am avut noroc întâlnindu-l pe Carlos şi stabilind cu acesta o relaţie de prietenie. Acum, vă spun un lucru: nu îl admir pe Popeye, Doamne Fereşte! Omul este un criminal, un asasin ce, alături de Pablo Escobar, au îngenuncheat societatea columbiană. Materialul video este unul brut, foarte puţin editat şi prezintă exact întâlnirea, aşa cum a fost, fără artificii sau exagerări”.

Transcrierea interviului luat de român lui John Jairo Velásquez Vásquez:

Popeye: O să vă arăt cum funcţionează (când trage cu arma la început)

Reporter: Vreau să încep prin a vă mulţumi pentru că aţi acceptat să ne întâlnim. Pentru mine este foarte interesant să mă aflu aici, este foarte interesant că am şansa de a te cunoaşte, de a-ţi afla istoria
Popeye: Mulţumesc, Gabriel.

Reporter: De asemenea, mă bucur că sunt aici, pentru că îmi place foarte mult Columbia. Prima mea întrebare – cine este Popeye?
Popeye: Uite, Popeye este un luptător care a fost închis 23 de ani şi trei luni într-un penitenciar din republica Columbia, inclusiv între anii 1991 şi 2001, când se purta un război între paramilitarii columbieni şi războinicii columbieni, soldat cu 300 de morţi şi 100 de persoane dispărute.

Reporter: Ce ştiţi despre ţara mea, România?
Popeye: Pentru noi, cei de aici, România este o ţară enigmatică, cu castele mari, cu Dracula şi cu ritualuri. România pentru noi este o ţară care a dus-o foarte greu în perioada comunistă, care a luptat cu represaliile comuniste. România pentru noi e o ţară mare, dar nu este foarte cunoscută. Noi ştim despre România datorită poveştii cu Dracula, aşa că noi avem impresia că toţi românii poartă pelerine, au colţi mari şi sunt însetaţi de sânge.

Reporter: Haideţi să vorbim puţin despre conexiunea dintre România, români şi Pablo Escobar. Aţi întâlnit români în lumea traficului de narcotice?
Popeye: Uite, sincer, când Pablo Escobar Gaviria s-a implicat în traficul de narcotice el nu a trimis niciodată droguri în Europa, deci nici în România. Pablo Escobar a trimis întotdeauna drogurile doar în Statele Unite, în America de Nord.

Reporter: Vă amintiţi când aţi ucis primul om?
Popeye: Aici exista mulţă violenţă, o vedeam peste tot, vedeam morţi peste tot. Eu lucram pentru Serviciul Secret al mafiei când m-a contactat Pablo Escobar şi mi-a oferit un contract, trebuia să ucid şoferul unui autobuz care trecea pe la frontiera dintre două municipii din apropiere de Medellin. Am acceptat contractul şi l-am împuşcat în cap fără nicio problemă.

Reporter: Câţi ani aveaţi atunci?
Popeye: 19 de ani.

Reporter: Şi când a fost ultima dată când aţi omorât un om?
Popeye: Ultima dată a fost în puşcărie, pentru a-mi salva viaţa.

Reporter: Aţi simţit vreo diferenţă?
Popeye: Când eşti un asasin profesionist nu te gândeşti nici la prima crimă, nici la ultima, nici la cea dintre ele. Trebuie să ai o mentalitate de gherilă. Când îndrepţi arma către un inamic nu poţi să te gândeşti cum va suferi mama lui, cum îl vor jeli rudele. Trebuie doar să ţinteşti şi să tragi.

Reporter: Ai ucis pe cineva cu un cuţit sau cu mâinile goale?
Popeye: Cu un cuţit da, dar cu mâinile goale nu, pentru că îţi trebuie multă forţă, e foarte dificil.

Reporter: Simţiţi vreo diferenţă când ucideţi un om cu un cuţit şi când o faceţi cu un pistol? Să nu-mi spuneţi că nu simţiţi nimic.
Popeye: Nimic, zero.

Reporter: Zero?! Deci pentru dvs. pistolul şi cuţitul sunt la fel, nu contează?
Popeye: Da, nu simt nimic nici când tai bucăţi dintr-o persoană.

Reporter: Acum 20 de ani aceşti oameni luptau unul împotriva celuilalt, iar acum...
Popeye: Suntem amici! Nu mai avem nicio problemă! El mă vâna pe mine, eu îl vânam pe el, până la urmă eu am schimbat viaţa amândurora.

Poliţist: Eu vă spun un singur lucru. Dacă Columbia vrea pacea, trebuie să înceapă să ierte.
Popeye: Transmit respectul şi admiraţia mea pentru poporul român, pentru doamnele, domnii şi toate persoanele din România. Mă înclin, sunt Popeye, şeful mafiei de pe străzile din Medellin, aceleaşi străzi pe care a păşit şi Pablo Emilio Escobar Gaviria. România, trăiască România!

Cătălin Stănciulescu a postat interviul integral realizat cu Popeye în cursul zilei pe 11 noiembrie, pe canalul lui de Youtube.

Mai puteţi citi: 

Fratele lui Pablo Escobar sfătuieşte compania Netflix să-şi angajeze ucigaşi profesionişti pentru siguranţa echipei: ce solicită pentru „a nu anula micul show“

Născuţi asasini: ce se ascunde în mintea celor care comit crime şi jafuri în serie. Explicaţiile psihologilor pentru infractorii „din plăcere“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: