Vameşii din lotul Moraviţa se pot întoarce acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milan Gubic, fost şef de vamă, judecat în libertate, este aşteptat la Nădlac. Vestea eliberării a venit în aceeaşi zi când au expirat mandatele de arestare a celor 38 de vameşi arădeni acuzaţi de luare de mită.

Magistraţii Curţii Supreme au decis ieri ca cei 38 de vameşi arădeni implicaţi în dosarul şpăgilor de la Moraviţa, Foeni şi Naidăş să fie puşi în libertate. Astăzi, unul dintre vedetele dosarului „Şpaga la vamă”, Milan Gubic, fostul şef de vamă de la Moraviţa, este aşteptat să ajungă la vila din oraşul arădean Nădlac.

Restricţii pe parcursul judecării


Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins recursul procurorilor anticorupţie de eliberare din arest a celor 38 de vameşi şi poliţişti de frontieră. „Curtea de Apel Timişoara a luat în considerare împrejurarea că situaţia acestor 38 de inculpaţi este la fel cu a celorlalţi din lotul de 140, numit şi «Lotul Moraviţa», şi care sunt cercetaţi deja în stare de libertate, precum şi faptul că ancheta penală a fost deja finalizată prin întocmirea rechizitoriului, urmând ca cercetarea judecătorească să debuteze la 20 iunie 2011”, se precizează într-un comunicat oficial emis de Curtea de Apel Timişoara.

Deşi au fost puşi în libertate, vameşii şi poliţiştii de frontieră au obligaţia de a nu pă­răsi ţara şi de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi sau martori din dosarul în care sunt judecaţi. În total, în dosarul mitei şi a contrabandei de la vămile din Timiş, sunt cercetate 140 de persoane. Contactată telefonic, soţia fostului şef de vamă a refuzat să dea vreo declaraţie. „Nu vreau să vorbesc nimic despre această eliberare, cu atât mai mult despre subiectul în care este implicat soţul meu. Nu vreau să mă mai întrebaţi nimic”, a spus în această dimineaţă Ana Gubic, soţia fostului vameş de la Moraviţa.

Arădeanul Milan Gubic se laudă cu o avere impresionantă: un apartament şi trei case în Nădlac, un apartament în Timişoara, patru hectare de pământ la Ghioroc, o firmă de transport şi mai multe case de schimb valutar.

Milan Gubic, vedeta interceptărilor


În rechizitoriul de trimitere în judecată a vameşilor şi poliţiştilor corupţi de la Moraviţa apar discuţii interesante între Gubic şi colegii săi. El l-a „mirosit” chiar şi pe investigatorul sub acoperire, pe care l-a întrebat de unde e şi cu cine e venit la Moraviţa. În plus, fostul şef de vamă i s-a destăinuit poliţistului infiltrat despre modul în care agenţii de frontieră îşi luau „partea leului“ din şpăgi. Asta, deşi riscul cel mare era al vameşilor, zice Gubic.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite