Un şofer a fost bătut de pasageri din cauză că i s-a stricat autocarul. Veneau din Italia şi s-au oprit la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandermeria Română
Jandermeria Română

Jandarmii arădeni i-au identificat pe cei trei agresori, cărora le-au întocmit dosare penale pentru lovire sau alte violenţe

Un echipaj al Jandarmeriei Arad a fost trimisă la sediul unei autogări din oraşul de pe Mureş, ca să intervină într-un scandal izbucnit între mai multe persoane. Indicentul a fost provocat în urma unor neînţelegeri între şoferul unui autocar şi mai mulţi pasageri care veneau din Italia. Ajunşi în Arad, şoferul a constatat că autocarul prezintă o defecţiune care trebuie remediată imediat pentru a mai putea continua deplasarea. Pasagerii au fost anunţaţi cu privire la acest aspect, însă după mai multe ore de aşteptare, răbdarea lor a cedat şi au început să ceară socoteală firmei de transport.
 

De la discuţii civilizate şi până la scandal nu a fost decât un pas. În momentul în care şoferul a încercat să le explice situaţia şi complexitatea remedierii defecţiunii, trei bărbaţi au sărit la bătaie, lovindu-l pe acesta cu picioarele în zona capului provocându-i leziuni care au necesitat consult medical de specialitate. 
 

Jandarmii arădeni i-au identificat pe cei trei agresori, cărora le-au întocmit dosare penale pentru lovire sau alte violenţe. Este vorba de doi bărbaţi din Braşov şi unul din Vrancea, cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani. Aceştia au fost şi amendaţi cu câte 200 de lei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite