Un militar român a făcut atac cerebral, la o bază NATO din Germania, în timpul unui exerciţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un militar arădean a făcut, miercuri, un atac cerebral, în timpul unui exerciţiu multinaţional la care participă în Germania. Eugen M. se afla la o bază NATO din zona Bavariei, iar după producerea nefericitului eveniment a fost dus de urgenţă la spital.

Aflat în Germania, împreună cu militarii români care desfăşoară un exerciţiu multinaţional, un soldat din Arad, activ în cadrul detaşamentului de instrucţie al Batalionului 191, a făcut atac cerebral ischemic şi a fost trimis de urgenţă la un spital din zonă.

Conform unor surse, tânărul este îngrijit corespunzător şi ar putea să îşi revină. Reprezentanţii unităţii militare i-au anunţat familia, care se roagă acum ca militarul să se însănătoşească.

Militarul participa la un exerciţiul multinaţional Combined Resolve V (CbR V), care se desfăşoară în două baze NATO din Germania. Exerciţiul a început în data de 15 octombrie şi va dura aproape 40 de zile. Acolo au ajuns 4.600 de militari din 10 state membre NATO şi 3 state partenere.

Printre ei se afla şi aproximativ 300 de militari romani din cadrul Batalionului 191 Infanterie. Unul dintre aceştia, Eugen M., a suferit un atac cerebral ischemic, astfel că a fost nevoie ca el să fie transferat la un spital, unde medicii încearcă să îi ofere ajutorul necesar pentru a-şi reveni.

Momentan, tânărul este stabil, prognosticul fiind, conform unor surse, unul favorabil.

Vă mai recomandăm: Riscă ani grei de puşcărie după ce-a băgat  în spital un soldat în termen

Culisele accidentului muşamalizat produs de un şef de post, soldat cu o copilă în comă la spital. Poliţistul băuse bine înainte să se urce la volan


 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite