UDPATE Iubitul studentei criminale, tatăl copilului ei, a fost eliberat din penitenciar. "Mă voi căsători cu Carmen în 11 aprilie!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Șatran a răspuns relaxat întrebărilor jurnaliștilor
Claudiu Șatran a răspuns relaxat întrebărilor jurnaliștilor

Claudiu Şatran, bărbatul care a fost condamnat pentru trafic de droguri, şi-a ispăşit pedeapsa. El a fost astăzi eliberat din Penitenciarul Arad, după zece ani petrecuţi după gratii. În timp ce iubitul său a devenit un om liber, Carmen Bejan încă aşteaptă decizia magistraţilor cu privire la cererea sa de a-şi naşte copilul în afara sistemului de detenţie.

UPDATE ORA 15.25 Claudiu Şatran, logodnicul tinerei Carmen Bejan, a plecat din penitenciar în urmă cu puţin timp. El a declarat că a stabilit data nunţii cu Carmen Bejan, în 11 aprilie.

Șatran a ieșit pe ușa Penitenciarului Arad în jurul orei 15.15. Așteptat de un autoturism Dacia Logan în care se afla tatăl său, o femeie și o fetiță, traficantul a ieșit cu zâmbetul pe buze din spatele gratiilor.

 “Vă dați seama cum se simte Carmen. E foarte greu. Deşi conducerea Penitenciarului face tot posibilul ca să îi fie bine, e foarte greu pentru ea. Are pofte. Sunt multe alimente pe care nu le poţi primi la vizită. Cumpărături la magazin poţi să faci odată pe săptămână, joia. Acum e logodnica mea, dar în 11 aprilie e programată nunta .O iubesc și așteptăm o fiu alături de ea. Vă dați seama că suntem de un an și jumătate logodiți. Am ales deja și un nume pentru copil: Alisa Carmen Șatran. Copilul va rămâne la noi. Va sta un an la Târgșor, după naștere”, a spus viitorul soț al studentei de la medicină.
 

Judecătoria Arad a decis eliberarea traficantului din penitenciar. Bărbatul este tatăl copilului cu care este însărcinată Carmen Bejan, fosta studentă la Medicină care a fost condamnată pentru uciderea şi tranşarea, împreună cu iubitul ei de la vremea respectivă, a lui Trifu Schroth, un rrom bogat din Timişoara. Tânăra şi Şatran s-au cunoscut în sistemul de detenţie şi tot aici au şi conceput copilul.

La 24 septembrie 2010, Şatran a fost mutat, de la Timişoara, la penitenciarul din Arad, iar la 1 octombrie cei doi s-au văzut pentru prima oară. „La prima noastră vizită i-am dat un inel şi am cerut-o de soţie, iar ea a acceptat. Aveam impresia că ne cunoaştem de o viaţă. De atunci am avut cam trei sau patru întâlniri în fiecare lună", declara Claudiu Şatran, într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului "Adevărul".

Acesta declara, în cadrul aceluiaşi interviu, că „visez mult la ziua când va fi şi ea liberă. Dar copilul nu se va dezlipi de mine nicio clipă. Nu am hotărât încă unde o să stau cu fetiţa, la părinţii mei sau la ai ei. Vom merge să o vizităm în permanenţă şi cred că astfel îi va trece mult mai uşor pedeapsa".

Ce şanse are studenta criminală de a naşte în libertate

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite