FOTO Regenerare urbană, în cartierul Aradul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Arad realizează lucrări de regenerare urbană a zonei de blocuri din cartierul Aradul Nou. Reamenajarea a început cu cvartalul din zona străzilor Caransebeş-Gogol, lucrările urmând să se finalizeze în scurt timp.

Planurile de şantier au fost prezentate în această dimineaţă de primarul Aradului, Gheorghe Falcă:

„Se lucrează la trotuare, se vor amenaja aleile de acces auto şi parcările, se reabilitează locul de joacă, se construiesc trei platforme gospodăreşti pentru gunoi. Ritmul constructorilor este corect, am trecut cu bine perioada în care s-au demolat garajele, le mulţumesc cetăţenilor pentru înţelegere şi vă garantez că va avea fiecare loc de parcare amenajat, iluminat şi accesibil .  În aproximativ trei săptămâni lucrarea trebuie să fie finalizată şi putem spune că în această zonă mai rămâne un singur lucru de făcut: reabilitarea termică a blocurilor. Unul din blocurile de aici este reabilitat termic, diferenţa se vede clar faţă de celelalte blocuri . Cred că oamenii s-au convins, iar prin procedura pentru accesarea de fonduri europene care va urma în anul următor vom putea realiza şi acest obiectiv,  pentru confortul locatarilor şi pentru aspectul zonei”.

O altă lucrare care va schimba imaginea cartierului Aradul Nou se desfăşoară pe străzile din zona Colonie. Primăria a început modernizarea străzilor, lucrările de asfaltare sunt în curs pe străzile Câmpia Turzii , Luminii şi Coloniştilor. 

„Noi din partea municipalităţii sperăm ca la primăvară să finalizăm modernizarea pe toate străzile din zona Colonie. În ceea ce priveşte strada Constituţiei, cea mai mare lungă stradă din Arad, aceasta aparţine de Guvernul României, împreună cu alte 26 de străzi din oraş. Aşteptăm să se asigure  finanţarea cuvenită pentru modernizare, după doi ani de blocaj, astfel ca anul viitor să se lucreze şi aici şi în final întreaga zonă să aibă infrastructură modernă.” a declarat primarul Aradului.

Vă mai recomandăm: Castelul Peleş, închis pentru lucrări de conservare. Vizitaţi Pelişorul!

Lucrări de reparaţii pe Andrei Şaguna şi pe Şoseaua Alba Iulia

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite