FOTO Lacrimi de bucurie la ceremonia de primire în Cetatea Aradului a militarilor întorşi din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii arădeni care au participat la misiuni specifice în aria de responsabilitate din provincia Zabul, din Afganistan au avut parte astăzi de ceremonialul de primire în Cetatea Aradului.

La eveniment a fost prezent şi ministrul Apărării, Mircea Duşa.  Cei peste 500 de militari au fost emoţionaţi, mai ales pentru că cei apropiaţi le-au fost alături la ceremonie.

La ceremonia au participat autorităţi centrale, locale, dar şi parlamentari. După prezentarea onorului şi darea raportului, formaţia a fost trecută în revistă, s-a intonat imnul de stat, iar mai apoi au fost citite mesaje cu ocazia primirii celor două structuri.

Este vorba despre Grupul românesc de comandă Zabul şi Batalionul 1 Manevră „Golden Lions”. Cel mai emoţionant moment a fost defilarea detaşamentului.

„Este un moment emoţionant. Am aprecieri deosebite pentru toţi militarii, mai ales pentru felul în care şi-au îndeplinit misiunile de luptă. Aceştia au prins şi o perioadă grea pentru că primăvara se activează celulele din Afganistan. Le mulţumim militarilor de aici, bănăţeni cum le place să li se spună pentru felul în care au trecut această perioadă. Militarii au predat trei zone către statul afgan. Profesionalismul pe care îl au permite orice misiune. Multumesc şi famililor care au stat departe de cei dragi. Militarii au prins temperaturi de 45 de grade Celsius. Este greu să te adaptezi, dar pregătirea lor le permite să desfăşoare misiuni în orice condiţii. În momentul de faţă avem 1.600 de militari români în Afganistan”, a declarat Mircea Duşa,  ministrul Apărării.

Colonelul Victor Grigore Păşcuţă, şeful modululuo Operaţii şi Instrucţie-Brigada 18 Infanterie Banat a declarat că a fost o misiune grea.

„Batalionul 1 Manevră „Golden Lyons” a executat peste 1.500 de misiuni de patrulare şi 800 de misiuni de securizare a bazelor şi protecţia forţei. De asemenea, au mai fost şi peste 150 de misiuni în relaţia militari-civili, în care am încercat să ajutăm populaţia afgană în problemele pe care le aveau. Oamenii de acolo ne-au primit bine, pentru că noi îi înţelegem. Şim cum este să trăieşti în lipsuri şi noi ca popor suntem unul destul de tolerant. Le înţelegeam şi religia şi toate problemele”, a declarat colonelul Victor Grigore Păşcuţă.

Şi locotenent-colonel Iulian Daniliuc, comandant al Batalionului 191 Infanterie „Colonelul Radu Golescu” a spus că a fost o misiune dificilă.

Printre militarii care au fost în Afganistan se numără şi locotenent Diana Iuga care susţine că cel mai greu i-a fost să se adapteze climei. Mulţi spun că cele şase luni au însemnat o nouă experienţă.

După ceremonie, militarii au putut să-i îmbrăţişeze pe cei dragi şi chiar dacă mulţi dintre ei se întorc din a doua misiune tot au existat emoţii.

Vă mai recomandăm: În această săptămână va avea loc ceremonia de primire în unitate a militarilor întorşi din Afganistan

Familiile militarilor întorşi din Afganistan: "Pleacă cineva în misiune fără să se gândească la bani?Am fost disperată"

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite