Ce mesaj ni se transmite când primim un buchet de flori. Îndrăgostiţii fac cadou trandafiri, dar bărbaţii care au intenţii cu adevărat serioase vor oferi crini

Ce mesaj ni se transmite când primim un buchet de flori. Îndrăgostiţii fac cadou trandafiri, dar bărbaţii care au intenţii cu adevărat serioase vor oferi crini

Fiecare floare reprezintă ceva

Cu toţii dăm şi primim flori, dar puţini cunoaştem care este mesajul acestor daruri. Florile au semnificaţii diferite în funcţie de culoare şi specie. De asemenea, fiecare este legată de câte o legendă. „Adevărul“ vă explică ce mesaje transmitem de fapt prin anumite flori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lalelele au ajuns în Europa abia în secolul al XVI-lea şi s-au răspândit rapid. O frumoasă legendă turcească explică însemnătatea lor. După ce un tânăr prinţ află că fata de care se îndragostise a murit, se sinucide, iar din sângele lui se nasc lalelele, flori care reprezintă dragostea pură.

Laleaua albă

La fel ca şi alte flori albe, laleaua de această culoare reprezintă puritate, dar însemnătatea sa include şi respect. Din acest motiv, un buchet de lalele albe este ideal atunci când vreţi să vă cereţi scuze pentru o greşeală.

Laleaua roşie

Dragostea simbolizată de laleaua roşie este una puternică, care te mistuie. Dacă vrei să vă exprimaţi sentimentele foarte puternice, care credeţi că sunt nepieritoare, această culoare este perfectă.

Laleaua galbenă

Simbolistica lalelei galbene a evoluat de-a lungul timpului. În urmă cu ceva vreme, această floare simboliza dragostea unilaterală, care este lipsită de speranţă.



Trandafirul

Înca din Antichitate, trandafirul este recunoscut şi ca fiind „regele florilor”. Acesta este una dintre cele mai populare flori ale lumii şi este de asemenea cea mai bine vândută. Este binecunoscut faptul că trandafirii roşii simbolizează pasiunea şi dragostea, cei în nuanţe delicate roz sunt simbolul afecţiunii şi a sensibilităţii. Trandafirii roz se numără printre florile cele mai reprezentate în artă, de-a lungul istoriei. Preferinţa pentru aceşti trandafiri are şi o explicaţie: soiurile de această culoare au mai multe cicluri de înflorire de-a lungul unui an şi sunt mai rezistente.

Legenda trandafirilor

De-a lungul mileniilor, fiecare civilizaţie a creat propria legendă referitoare la apariţia trandafirului. Astfel, grecii considerau că zeiţa Afrodita i-a daruit fiului sau, Cupidon, pe lângă arc şi tolba cu săgeţi şi un trandafir.

Pe de altă parte, musulmanii credeau că trandafirul a luat naştere din lacrima Profetului Mahomed, în timp ce hinduşii spuneau că din această floare creatorul universului, Brahma, a creat-o pe Lakshmi, una dintre soţiile zeului Vishnu.


Nici romanii nu s-au lăsat mai prejos şi chiar au creat o sărbătoare în jurul semnificaţiei trandafirului, pe care au numit-o Rosalia. Această era celebrată primăvara şi avea drept scop comemorarea strămoşilor. Pe mormintele acestora erau aşezate coroane din trandafiri roz. Mai târziu, sărbătoarea devenită creştină a luat numele de Rusalii.

Garoafa

Printre cele mai oferite flori de 8 martie în România, garoafele pot avea numeroase subînţelesuri, în funcţie de culoarea şi varietatea aleasă.

În mod tradiţional, garoafa (Dianthus caryophyllus) este asociată iubirii, şi are şi o puternică simbolistica asociată distincţiei. Se număra printre cele mai vechi flori cultivate de om, iar legendele creştine spun că prima garoafa s-a născut din lacrimile fecioarei Maria, care a plâns când l-a vazut pe Iisus cum îşi poartă crucea.

Garoafa albă

Alături de inocenţa transmisă de cele mai multe flori albe, garoafa albă poate fi şi un simbol al devotamentului, al iubirii pure care nu s-a consumat încă. Garoafa roşie transmite cel mai bine pasiunea şi dragostea puternică. Culoarea roz a garoafelor este asociată puternic cu dragostea maternă, dar aceste flori pot fi oferite oricărei femei la care ţineţi mult, dar nu vreţi să transmiţi un mesaj romantic. Garoafa galbenă este asociată de multe ori cu gelozia, dar garoafele galbene pot fi interpretate mai degrabă ca un semn de dispreţ şi de respingere. Garoafele pătate semnifică un refuz, în special în cazul unei relaţii romantice.

Floarea soarelui

Floarea specifică verii, care iubeşte soarele şi temperaturile ridicate, este simbolul veseliei şi al căldurii. În secolul XVII oamenii au început să-i folosească seminţele delicioase pentru produsele de panificatie, ca şi înlocuitori ai cafelei, etc.

Crinul

Printre florile cu semnificaţii multiple se numără crinul. Elegant, dar reflectând blândeţea delicată, crinul şi-a asumat de secole semnificaţii diverse, culese din mitologie, religie, cultură heraldică etc. Floarea de crin este un simbol al căsătoriei. Folosirea crinului inclusiv în ceremonia căsătoriei este o tradiţie ce aparţine Greciei antice. Cu crini se decorau inclusiv coridorul nupţial al tinerilor miri, obicei păstrat şi astăzi, şi era o floare potrivită şi logodnei.

Crinul alb este simbolul purităţii, nu numai datorită legendelor şi istoriei brodate în jurul acestei flori, dar şi datorită compoziţiei ei. De exemplu, tulpina dreaptă a crinului nu se poate îndoi, ci se poate rupe doar, aşa cum spune zicala universală „se rupe, dar nu se îndoaie” despre oamenii mândri şi orgolioşi. De altfel, una dintre semnificaţiile crinului este tocmai mândria, adaugată nobleţei.

Crinul este şi un simbol heraldic, aflându-se printre simbolurile stemei nobile şi ale conducătorilor: leul, acvila şi crucea. Obiceiul îşi are originile în Evul Mediu, iar prima folosire s-a petrecut în 1211. De obicei, crinul regal este de culoare galbenă şi este în aşa fel aşezat încât seamănă cu o coroană!

Narcisa

Narcisa este o floare foarte populară la noi în ţară, unde a găsit mereu condiţii prielnice să crească şi să se dezvolte.

Legenda lui Narcis

Narcisa se trage din Grecia antică, iar numele ei este legat de un tânăr frumos şi singuratic, pe nume Narcis, care frângea inimile nimfelor cu indiferenţa sa. Dorind să se răzbune, Zeiţa Nemesis l-a blestemat să nu afle niciodată dragostea adevărată şi să se iubească doar pe sine toată viaţa. Într-o bună zi, Narcis şi-a văzut chipul în oglinda apei şi a murit înecat, încercând să se îmbrăţişeze. Pe locul dispariţiei lui a crescut această floare galbenă şi parfumată, care priveşte mereu în jos, imitându-l pe Narcis înainte să moară. Astăzi, înflorirea narcisei este legată şi de momentul venirii primăverii, iar tradiţiile populare spun că forma de trâmbiţă a florii anunţă terminarea iernii şi revenirea naturii la viaţă.

Deoarece apare în preajma sărbătorii de Paşti, semnificaţia narcisei are şi conotaţii religioase şi se spune că anunţă moartea şi învierea lui Iisus, chemând lumea la slujba religioasă.

Vă mai recomandăm:

 Flori de grădină care înfloresc în aprilie

Flori de primăvară, din pădure adunate: curiozităţi despre „vestitorii primăverii“ şi utilizări medicinale
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: