Încep ultimele exproprieri pentru centura Aradului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teren expropriat pe 85% din suprafaţă
Teren expropriat pe 85% din suprafaţă

Până în prezent, 85% din suprafaţa terenului peste care va trece cenura Aradului în regim de autostradă a fost expropriat. În momentul de faţă se lucrează la exproprierea restului de 15% din teren.

A mai rămas de expropriat 15 % din terenul pe care va trece centura Aradului în regim de autostradă. Întârzierea este pusă pe seama oamenilor care au avut probleme cu omiterea anumitor terenuri.

„S-a întârziat un pic cu exproprierea datorită unor găuri, dar şi a unor terenuri pe care proprietarii le-au omis. Pentru exproprierea acestora, a fost emisă o Hotărâre de Guvern în luna decembrie. Au fost formate comisiile, iar noi aşteptăm acum aprobarea bugetului de către Minister pentru a finaliza problema exproprierilor. Bani sunt şi e vorba doar de 20, maxim 30 de persoane care urmează să fie expropriate”, a declarat Eugen Pistru.

Acesta a mai precizat faptul că lucrările la centura Aradului în regim de autostradă nu au început încă deoarece constructorul nu a cerut autorizaţie de construcţie pe fondul lipsei proiectului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite