În această noapte, trecem la ora de iarnă. Modificarea orei va da peste cap mersul trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călătorii vor fi nevoiți să aștepte o oră
Călătorii vor fi nevoiți să aștepte o oră

Ceasurile vor fi date înapoi, adică ora 4.00 va deveni ora 3.00. Astfel, ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, urmând să aibă 25 de ore.

CFR Călători anunţă că, începând din data de 30 octombrie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00, dar că mersul trenurilor nu va fi modificat.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară. În noaptea de 29/30 octombrie 2011, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite