UPDATE: Niciun hacker nu a fost arestat

Toţi hackerii sunt cercetaţi în stare de libertate. După mai mai multe runde de discuţii cu anchetatorii, cei 10 suspecţi de fraude informatice au plecat acasă. Se pare că oamenii legii nu au avut suficiente probe să îi reţină.

Ştiri pe aceeaşi temă

  Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Teleorman, sprijiniţi de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman şi luptători SPIR au descins ieri la 7 domicilii din judeţ, unde aceştia aveau informaţii că persoanele care locuiesc acolo, se ocupă cu licitaţii fictive pe internet. În urma descinderilor (şapte în Teleorman, două  în Bucureşti şi câte una în Constanţa, Tulcea şi Buzău), 10 persoane au fost aduse la sediul D.I.I.C.OT.Bănuielile oamenilor legii s-au adeverit în mare parte, în sensul că în locuinţele celor vizaţi au fost descoperite calculatoare şi laptop-uri, hard-diskuri cd-uri, telefoane mobile, cartele telefonice, aparatură electronică (PC-uri, laptop-uri) şi  cărţi de credit, 50.000 USD, 500 de euro şi aproape 6.000 de lei. . Toate acestea au fost ridicate pentru a fi expertizate, iar cele 10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman, pentru audieri. Celelalte cinci descinderi s-au derulat în acelaşi timp în municipiul Bucureşti, Constanţa, Tulcea şi Buzău.

Persoanele în cauză sunt cercetate pentru constituire în grup infracţional organizat, înşelăciune şi infracţiuni informatice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările