Dragoste de salvator. O lecţie din tată-n fiu: „Sunt clipe pe care nu vi le pot explica“

Dragoste
de salvator.
O lecţie din tată-n
fiu: „Sunt
clipe pe care nu vi le pot explica“

Cristian şi Andrei Bădescu  FOTO: arhivă personală

Cristian şi Andrei Bădescu lucrează ca pompieri în Turnu Măgurele. Sunt tată şi fiu, colegi de serviciu pe aceeaşi tură, iar uneori participă la intervenţii împreună.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă încerci mereu să fii normal nu vei şti niciodată cât de extraordinar poţi fi“, e una din ideile în care crede cu tărie Cristian Bădescu, un pompier din Turnu Măgurele, Teleorman. E una din ideile în spiritul cărora şi-a crescut copiii. Cel mare îi este coleg. Are 24 de ani şi o dorinţă acerbă de a cunoaşte. Aşa îl descrie tatăl.

„Totdeauna am ales să-mi depăsesc limitele, că pot mai mult“, spune Cristian. Are 47 de ani şi o mare tărie de caracter. A lucrat ca tehnician silvic, profesor de sport, iar din 2006 a devenit salvator. Un an de zile a activat ca pompier în Bucureşti, iar apoi a venit la Turnu Măgurele, mai aproape de casă. „A salva vieţi e un lucru important, eşti util oamenilor“, zice el.

Face asta de 12 ani şi a trecut şi văzut multe. Cât a lucrat în Bucureşti a avut o intervenţie în care au găsit o femeie cu 56 de lovituri de cuţit. Au fost şi alte situaţii care i s-au întipărit în minte. Salvase o bătrânică din apartamentul ei plin de fum, iar la două zile, era în vremea Crciunului, s-a trezit cu femeia la pompieri. Îi adusese un chec şi o sticlă de suc în semn de mulţumire. După câteva luni, a venit şi fiul din Belgia acasă şi a ţinut să-i mulţumească pompierului. „Mama e totul pentru mine“, aşa i-a spus.

Şi după ce a venit la Turnu Măgurele a întâlnit situaţii cutremurătoare: un bătrânel, căruia îi murise soţia şi nu mai putea îndura pierderea ei, a ales să se spânzure, dar şi să se înţepe cu vreo 20 de ori cu cuţitul. L-au găsit în ştreang. Cristian mărturiseşte că unele imagini nu le poate uita. Printre ele sunt şi chipurile unor tineri dintr-un accident rutier foarte urât de la Segarcea, judeţul Olt.

Clipele negre

Însă una dintre cele mai intense întâmplări a fost cea în care împreună cu colegii a fost chemat la un accident rutier foarte grav. Era în urmă cu vreo 3 ani. Fiul îi absolvise de câteva luni Şcoala de Pompieri de la Boldeşti şi fusese detaşat la Zimnicea.  

„La Ciuperceni am avut un accident cu o maşină, aceeaşi culoare, aceleaşi capace, care a luat foc. Toţi erau carbonizaţi. Şoferul … credeam că este el. Se întorcea de la serviciu pe aceeaşi rută şi… M-am echipat în maşină, era totul ok, colegii s-au dus, iar eu când am văzut maşina nu aveam puterea să mă ridic de pe scaun, nu mai aveam forţa să ridic mâna să trag de încuietoarea uşii, să cobor din maşină. Nici nu mai ştiu cum am coborât. Sunt clipe pe care nu vi le pot explica. Nu mai auzeam nimic, ca-n filmele acelea…era o emoţie puternică... Am ajuns lângă maşină şi se cunoaşteau numerele şi atunci am văzut că nu era maşina lui“, povesteşte pompierul.

Multe gânduri i s-au perindat prin minte după acel accident. Copleşitor moment.

„Puştiul meu a vrut în Bucureşti (n. r. să fie pompier în capitală) prima dată“, mărturiseşte el. Se orientase spre Drept, însă tatăl i-a arătat o altă variantă care s-a dovedit de succes. „Acum e coleg cu mine. (…) Este cu mine pe tură. Plecăm amândoi dimineaţa de acasă, ajungem la serviciu, ne facem programul amândoi, de multe ori am fost amândoi pe aceeaşi maşină“, adaugă el. 

 

Trei generaţii. Bunica, tatăl, nepotul  FOTO: arhivă personală

Pasiune, nu bani

„E o meserie nobilă. Ai ocazia de a ajuta şi de a salva oameni“, mărturiseşte Andrei, în vârstă de 24 de ani. A dat la Şcoala de Pompieri, dar ca să fie admis a fost nevoie să scape de câteva kilograme bune. Şi a reuşit. Deşi e de puţină vreme la Turnu Măgurele a învăţat că, „cu timpul, nu mai ţii cont de frică“.  Acum e comandant de echipaj şi şofer.

„În timp foarte scurt m-a depăşit din punct de vedere profesional“, spune tatăl. „A fi pompier, în opinia mea, nu înseamnă doar partea financiară, ai satisfacţia de a fi util semenilor, de a pleca de la o intervenţie, de a te întoarce poate şi cu lacrimi în ochi că nu ai reuşit să salvezi pe cineva...“, continuă Cristian Bădescu. 

Recunoaşte că îi e mai uşor ca părinte când e în aceeaşi tură cu fiul. Şi sfătuieşte pe oricine şi-ar dori să ajungă pompier să se gândească bine, să ia în calcul ceea ce îi place, iar asta să fie principalul criteriu, nu banii. Trei consăteni din Izbiceni, sat la limita Teleormanului cu Oltul, i-au urmat sfaturile şi s-au dus la Boldeşti să se facă pompieri.

 

O altă întâmplare cutremurătoare a fost la un caz medical: un tată a doi copii mici intrase în comă, era în baie – poveşteşte Cristian Bădescu – şi era un spaţiu tare strâmt. Mărturiseşte că are un nod în gât de fiecare dată când îşi aminteşte de acele momente şi că mereu îi scapă câteva lacrimi.

Povesteşte că în timp ce-l resuscitau unul dintre copiii s-a strecurat: „În timp ce-l resuscitam, nu ştiu cum a scăpat cel mic cu o puşculiţă în mână  şi spunea: «îngerilor, salvaţi-l pe tata că vă dau toţi banii! Şi vă mai strâng şi pentru anul viitor!»“.

„Ştiţi - mărturiseşte pompierul - , în pofida tuturor, în spatele uniformei e o inimă care mai se frânge câteodată“.

 

Mai puteţi citi:

FOTO Cum e să construieşti o casă pentru alţii în 5 zile. Lecţia de viaţă a unor voluntari din Teleorman

Trei voluntari din Teleorman au construit case pentru familii nevoiaşe într-o comună din judeţul Constanţa. Despre experienţa copleşitoare a zilelor petrecute acolo povestesc cu un entuziasm molipsitor.

FOTO Din capătul României pe cea mai înaltă culme a Europei. Peripeţiile a trei prieteni: „E o bucurie diferită pe care nu o cunoşti tot timpul“

Marius Pancu, Cristian Bunda şi Andrei Panaiotu au urcat cel mai înalt pisc al Europei: Mont Blanc, 4.808 de metri. A fost o aventură pe cinste, spun cei trei prieteni. Drumeţia lor le-a reamintit cât de importantă e o prietenie şi câtă împlinire aduce sentimentul pe care l-a trăit fiecare acolo, sus, pe acoperişul bătrânului continent.

Povestea românului care refuză să-l ia pe „nu“ în braţe. „Alerg să-mi depăşesc limitele, nu să-i depăşesc pe alţii“

Mereu în mişcare şi cu zâmbetul pe buze, Marius Pancu e nelipsit de la întrecerile sportive din ţară. Aleargă în scopuri caritabile fie pe cărări de munte, traversând peisaje de poveste, fie în oraşe, pe asfalt. Deşi are o operaţie mai veche la un genunchi, tânărul se încăpâţânează să-şi doneze paşii pentru copiii bolnavi de cancer. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: