Ce a scris Regina Maria în „Scrisoarea din urmă“ adresată poporului român. Documentul a fost redactat înainte de a muri: „Te binecuvântez, iubită Românie“

Regina Maria

Regina Maria a murit pe 18 iulie 1938. Ultimele cuvinte adresate românilor le-a scris în Scrisoarea din urmă. Regina şi-a mărturisit aici dragostea faţă de naţia română şi regretul că nu a putut duce la bun sfârşit unele proiecte în folosul poporului român. Cea mai iubită dintre reginele României a fost înmormântată la Curtea de Argeş, lângă Ferdinand.

Inima celei mai iubite regine a românilor a încetat să mai bată pe 18 iulie 1938, după o viaţă pusă în slujba patriei, dar şi după o lungă şi grea suferinţă fizică. După restaurarea lui Carol, regina Maria s-a retras din viaţa publică la Balcic. 

La malul mării şi la poalele munţilor de la Bran şi-a petrecut regina Maria ultimii ani din viaţă, departe de intrigile de la curtea lui Carol. Primele semne ale bolii cumplite au apărut în 1937, iar confirmarea medicilor a venit în 1938. Regina Maria avea cancer la ficat în fază terminală, fără şanse de recuperare. 

În epocă, boala reginei a dat naştere unor zvonuri scandaloase. Înainte de aflarea verdictului medicilor, în presa vremii s-a scris că regina ar fi suferit un accident vascular sau o gripă severă. Cel mai scandalos scenariu a fost cel legat de împuşcarea reginei, în cadrul unei confruntări dintre Carol al II-lea şi principele Nicolae. S-a vehiculat faptul că regina s-ar fi pus între cei doi fraţi şi un glonţ i-ar fi ajuns în stomac. Unele ziare au speculat chiar în data de 12 mai 1937 că regina ar fi murit. 

Internată la Dresda, regina a cerut să moară acasă

Maria suferea însă de cancer şi după ce Carol a chemat mai mulţi specialişti să o consulte, s-a luat decizia trimiterii ei în străinătate. A ajuns, iniţial, la un sanatoriu din Italia şi mai apoi la Dresda, în Germania. Se spune că însuşi Hitler s-ar fi interesat de sănătatea reginei România pe vremea când aceasta se afla internată, în aprilie 1938,  la sanatoriul din Weisser Hirsch, de lânga Dresda.
 

În ciuda eforturilor medicilor germani, boala reginei nu a dat semne de regres. Simţind că i se apropie sfârşitul, regina Maria a cerut să vină în ţară. I-a scris lui Carol şi i-a cerut să facă demersuri pentru aducerea ei pe pământ românesc, pentru că nu voia să moară printre străini. A fost trimisă în ţară cu trenul. Se spune că Hitler i-ar fi pus la dispoziţie un avion, însă starea gravă a bolnavei nu a permis transportul aerian. Şi călătoria cu trenul i-a făcut rău reginei. După ce a trecut graniţa României, reginei i s-a declanşat o hemoragie violentă. Trenul care o transporta pe regina muribundă a ajuns în gara Sinaia, aşteptat de însuşi regele Carol al II-lea. Maria a fost dusă la Pelişor, unde a fost împărtăşită de Patriarh. La 62 de ani, în după amiaza zilei de 18 iulie 1938, Regina Maria a închis ochii pentru totdeauna.

Scrisoarea din urmă

Maria îşi scrisese scrisoarea din urmă şi testamentul încă din 1933. Ultimele gânduri ale celei mai iubite regine s-au îndreptat către poporul pe care l-a iubit toată viaţa: "Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totusi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă înca o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului”.
 

În scrisoare de adio către naţia pe care a condus-o, regina Maria îşi mărturiseşte gândurile cu care, la 17 ani, a călcat pe pământul românesc: ”Abia implinisem 17 ani când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am straduit să devin o bună românca. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea”.

În  ”Scrisoarea din urmă”, regina a binecuvântat poporul român şi l-a îndemnat să rămână cinstit şi priceput: ”Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţara pe care am vazut-o întregita, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnica printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”.
 

Regina a cerut să fie înmormântată la Curtea de Argeş, lângă Ferdinand, dar să îi fie dusă inima la Bacic.  ”Am cerut fiului meu Regele Carol al II-lea ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am clădit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş, lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o”.
 

Regretele reginei

În ultima scrisoare adresată românilor, Maria şi-a trecut şi regretul de a nu fi dus la bun sfârşit multe dintre proiectele la care a visat: ”Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să inalţ o biserică mica pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru intregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă înca prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori”. 

Înmormântată în rochie albă

Vestea morţii reginei a îndurerat tot poporul. Primele pagini ale ziarelor vremii au titrat cu litere mari: ”A murit Regina Maria”.

”O veste îngrositoare ne-a sguduit pe toţi luni seara. O veste sosită prin radio care, cu toate că era aşteptată din clipită în clipită, ni s-a părut totuşi prea crâncenă, prea dureroasă, prea de tot, fără de milă: vestea morţii Reginei Maria! Neamul românesc aşadar a rămas orfan. Buna şi milostiva lui Regină, frumoasa zână ca din poveşti a Ţării, Ileana Cosânzeana noastră, Maica Răniţilor din Marele Răsboi, Mama Românilor, Mama Ţării, artista de o gingăşie neîntrecută, poeta şi scriitoarea al cărei renume a trecut peste mări şi ţări, Regina Maria a României nu mai este”. (Unirea Poporului, iulie 1938)

După moarte, trupul reginei Maria a fost expus la Peleş. Aşa cum a cerut, regina a fost îmbrăcată în rochie albă. Pe 21 iulie, sicriul a fost dus la gara Sinaia de unde a plecat către Bucureşti. În capitală, sicriul a fost dus în sala mare a tronului de la Cotroceni.

La Bucureşti a avut loc slujba religioasă. Mii de oameni au ieşit pe străzi în Bucureşti să o plângă pe cea mai iubită dintre regine, în drumul către gara Mogoşaia de unde sicriul a fost transportat la Curtea de Argeş. Pe 24 iulie 1938, regina Maria a fost înmormânată, aşa cum i-a fost dorinţa în cripta în care odihnea şi soţul ei, regele Ferdinand.