Ce este padbolul şi cum a ajuns România campioană mondială la cel mai spectaculos sport cu balonul rotund

Ce este padbolul şi cum a ajuns România campioană mondială la cel mai spectaculos sport cu balonul rotund

FOTO: Padbol.ro

Padbolul, un fel de fotbal-tenis care se joacă în cuşti de sticlă, a ajuns în România în urmă cu doar doi ani. Două românce au devenit primele campioane mondiale din istoria padbolului feminin, după ce au câştigat aurul în 2016, în competiţia din Uruguay. România va găzdui anul acesta Cupa Internaţională de Padbol.

Padbolul, fratele mai tânăr al sportului fotbal-tenis, este unul dintre cele mai noi sporturi din lume. S-a născut în anul 2008, în Argentina, şi a fost patentat ca sport oficial în anul 2011. Românii au auzit pentru prima dată de padbol în 2015, când în curtea Şcolii Europene din Bucureşti a fost instalat primul teren de padbol, o cuşcă cu pereţi de sticlă.

Primul Campionat Mondial feminin de Padbol din istorie s-a desfăşurat la finalul lunii noiembrie 2016, la Montevideo, în Uruguay şi, deşi în România sportul ajunsese de puţin timp, două românce au reuşit să atingă o performanţă incredibilă. Florina Chiar şi Anemaria Gherghel au devenit atunci primele campioane mondiale din istoria Padbolului feminin, după ce au câştigat aurul.

Florina Chiar, o sportivă din Alexandria care a făcut performanţă în fotbal tenis, practicase padbolul doar trei luni, înainte de campionatul din Uruguay. „Mă pregăteam în paralel la padbol si fotbal-tenis. Cu toate că timpul nu a fost suficient pentru pregătire, eu şi coechipiera mea, Ana Gherghel, am reuşit să fim surpriza campionatului şi să ne impunem în toate meciurile. Am participat la Campionatul Mondial de Padbol în urma unui parteneriat între Asociaţia Padbol România şi Federaţia Română de Fotbal-Tenis“, spune sportiva.

Regulile jocului

Asemănător cu fotbal-tenis, padbolul se joacă doar la dublu. Cele două echipe sunt formate din câte doi jucători, care servesc şi primesc, prin rotaţie, de la un game la altul, ca în tenis. Spre deosebire de fotbal sau tenis, padbolul se desfăşoară pe un teren într-un  spaţiu închis. „Padbolul se joacă doar la dublu, dar pereţii de sticlă îţi oferă o multitudine de posibilităţi, pe cât de neaşteptate, pe atât de spectaculoase. Este deosebit, incitant, te ţine permanent concentrat. Îţi doreşti să câştigi, dar în acelaşi timp îţi doreşti sa faci spectacol cu fiecare punct câştigat“, explică sportiva Florina Chiar.


 

La padbol se serveşte şi se primeşte prin rotaţie, de la un game la altul si de la un punct la altul. Serviciul se poate executa şi direct peste fileu, dar şi cu unul sau mai multe ricoşee cu peretele de sticlă din terenul jucătorului care serveşte. Fiecare jucător are dreptul la o singură greşeală de serviciu. La doua greşeli, punctul este pierdut.

„Principiile de joc sunt asemănătoare cu cele de la fotbal-tenis, deci m-am adaptat foarte repede. Înainte de a trimite mingea în terenul advers, jucătorii unei echipe au dreptul la mai multe ricoşeuri ale mingii în pereţii din propria jumatate de teren. În afara momentului serviciului, mingea poate cădea oriunde în suprafaţa adversă pentru a fi considerată în joc“, explică Florina.

Punctajul la padbol se calculează ca şi la  tenisul de câmp şi se joaca dupa sistemul „cel mai bun din 3 seturi“. „Un meci se poate termina şi în 30 de minute, daca ai un adversar mai slab, dar poate dura şi peste 90 de minute, aşa cum a fost meciul nostru cu echipa Spaniei“, mai spune sportiva.

În România jocul a început să prindă din ce în ce mai mult teren. După inaugurarea din 2015 a primului teren de padbol din România, astfel de terenuri au mai fost amenajate la Bistriţa, Cluj, Constanţa şi urmează să fie inaugurate altele în oraşe precum Galaţi, Cluj, Brasov, Sibiu sau Craiova.

România găzduieşte Cupa Internaţională

După performanţa din 2016 de la Montevideo, România a primit votul celor 20 de ţări care fac parte din Federaţia Internaţională de Padbol pentru a găzdui anul acesta Cupa Internaţională din 2017. Competiţia de va desfăşura în perioada 31.08-3.09. 2017, la Sala Sporturilor din Constanţa. Sunt invitate să participe echipe din Argentina, Uruguay, Mexic, Brazilia, SUA, Australia.

 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările