Proiect din fonduri europene pentru bugetare participativă la Sebeş. Cetăţenii vor decide cum se vor cheltui banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii din Sebeş ar urma să decidă cum se cheltuie o parte din bugetul muncipiului
Locuitorii din Sebeş ar urma să decidă cum se cheltuie o parte din bugetul muncipiului

Primăria municipiului Sebeş a depus un proiect în valoare de aproape 3 milioane de lei în scopul realizării unei platforme de bugetare participativă prin intermediul căreia cetăţenii să poată propune şi hotărî proprităţile de alocare a fondurilor lcoale.

Proeictul ”Administraţie deschisă pentru cetăţenii municipiului Sebeş”, în valoare totală de 2.992.742,08 lei, a fost depus pentru finanţare prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Prin intermediul proiectului vor fi implementate, cu bani europeni, câteva măsuri de deschidere către cetăţeni şi de simplificare a activităţilor autorităţii publice locale:

-Bugetarea participativă, prin care cetăţenii Sebeşului vor propune şi hotărî priorităţile de alocare a unor fonduri bugetare locale;

-Realizarea unei platforme educaţionale, dedicată instituţiilor de învăţământ preuniversitar (catalog şcolar virtual şi platformă educaţională-lecţii interactive);

-Realizarea şi implementarea unui sistem informatic pentru Direcţia de Asistenţă Socială Sebeş.

”Obiectivul general al proiectului constă în simplificarea accesului cetăţenilor la serviciile administraţiei publice locale şi în creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate la nivelul municipiului Sebeş, prin investiţii integrate şi complementare conform reglementărilor europene şi naţionale. Prima măsură din cadrul proiectului este realizarea şi punerea în funcţiune a unei platforme de bugetare participativă care va fi pusă la dispoziţia cetăţenilor municipiului Sebeş.

Bugetarea participativă este un mecanism prin care cetăţenii pot decide unde şi cum se va aloca o parte din bugetul localităţii în care trăiesc. Procesul presupune identificarea, propunerea, dezbaterea şi prioritizarea prin vot a modului în care vor fi cheltuiţi banii publici prin intermediul unei platforme online. Platforma de bugetare participativă va fi disponibilă online, cu o interfaţă prietenoasă atât pe computer, cât şi pe dispozitive mobile, fiind totodată compatibilă cu versiunile recente ale celor mai folosite browsere”, spune primarul municipiului, Dorin Nistor

Exerciţiul de bugetare participativă ar urma să se desfăşoare în mai multe faze: depunerea proiectelor, analiza proiectelor, votarea proiectelor preferate de către cetăţeni. Proiectele câştigătoare vor fi afişate pe platforma online la încheierea votului final.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite