Medic de Urgenţă, amendat de jandarmii deranjaţi că acesta a sunat la 112 din cauza unui pacient agresiv
0Un medic de urgenţă de la Spitalul Municipal Sebeş a fost amendat de jandarmi pentru că ar fi sunat abuziv la 112. Incidentul a avut loc în iulie 2020, iar în ianuarie 2021 Judecătoria Sebeş a pronunţat o hotărâre în procesul deschis de cadrul medical.
În acţiunea prin care a solicitat anularea amenzii în valoare de 100 de lei, medicul a spus că a primit la camera de gardă o pacientă cu antecedente psihiatrice, care a fost adusă de mamă la spital pentru că a ameninţat-o cu cuţitul în cursul dimineţii, prezentând agitaţie psihomotorie marcată.
Pentru că fata era violentă şi mama nu reuşeşte să o stăpânească şi să o convingă să se liniştească, femeia a apelat la organele de poliţie, trimiţându-se un echipaj de jandarmi care să o aducă cu forţa la unitatea spitalicească. Aici, echipajul de jandarmi a anunţat că nu va rămâne în unitatea de primiri urgenţe cu pacienta, că nu sunt responsabili cu paza pacientei în spital şi nici cu imobilizarea pacientei în vederea sedării.
Medicul le-a comunicat jandarmilor faptul că ar avea nevoie de prezenţa acestora în unitatea de primiri urgenţe până se obţine avizul de internare şi până ajunge ambulanţa să preia pacienta pentru a fi transferată la secţia de psihiatrie, fiind necesar un echipaj care să apere personalul medical şi să ajute în cazul în care sunt necesare manevre medicale sau administrare de medicamentaţie. Cu toate acestea, echipajul de jandarmi a părăsit unitatea de primiri urgenţe, motivând că nu are în atribuţii paza personalului medical sau asigurarea pacienţilor.
Jandarmi deranjati
Doctoriţa a apelat numărul 112 şi a solicitat prezenţa unui echipaj de poliţie. S-a prezentat acelaşi echipaj de jandarmi care, vizibil deranjat de faptul că petenta a apelat serviciul de urgenţe 112 a procedat la întocmirea procesului verbal de sancţionare în care au consemnat faptul că ar fi solicitat un echipaj de poliţie deşi la faţa locului s-ar fi aflat un echipaj de jandarmi.
”Această reţinere din cuprinsul procesului verbal este eronată şi neîntemeiată. Nu a solicitat în mod expres un echipaj de politie, ci a solicitat un echipaj de ordine care să asigure condiţiile necesare desfăşurării actului medical în unitatea de primiri urgenţe, având în vedere starea psihică a pacientei respective. De asemenea, la faţa locului nu se afla niciun echipaj de jandarmi la momentul apelării telefonice a serviciului 112, având în vedere faptul că acest echipaj plecase deja din spital, ajungând doar după câteva minute de la apelul telefonic înapoi la secţia de primiri urgenţe”, a susţinut medicul în plângerea depusă la instanţă.
Stare de pericol
A fost amendat pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, respectiv ”alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la fata locului, fără motiv întemeiat”.
Medicul a mai susţinut că a apelat serviciul 112 pentru a solicita prezenţa unor forţe de ordine în incinta unităţii de primiri urgenţe deoarece exista o stare de pericol ridicată în ceea ce o priveşte pe pacienta primită, atât pentru siguranţa fizică a acesteia cât şi în ceea ce priveşte cadrele medicale care îşi desfăşurau activitatea în unitatea respectivă.
Jandarmii care au aplicat amenda au refuzat să îi înmâneze un exemplar medicului, pe motiv că nu ar fi fost de faţă, ceea ce a făcut ca doctoriţa să nu aibă posibilitatea sp consemneze în procesul verbal obiecţiunile cu pricire la modalitatea de întocmire a acestuia şi a celor reţinute în conţinut.
Amenda anulată
În final, Judecătoria Sebeş a anulat amenda. ”Sub aspectul temeiniciei faptei descrise în conţinutul procesului-verbal de contravenţie, se reţine că petenta a recunoscut că a apelat serviciul de urgenţă 112, în calitate de medic specialist medicină de urgenţă, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la camera de gardă a primit o pacientă cu antecedente psihiatrice, prezentând agitaţie psihomotorie marcată, violentă, a apelat la serviciul 112 pentru apărarea sa şi a personalului medical.
Instanţa apreciază că sesizarea petentei se circumscrie unei urgenţe care să justifice apelarea serviciului 112 şi să necesite acţiunea agenţilor specializate de intervenţie, având în vedere starea de agitaţie extremă a pacientei cunoscută cu antecedente psihiatrice, fapt confirmat de matora propusă de petentă, făcându-se astfel dovada contrară celor reţinute în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie”, a precizat magistratul care a judecat plângerea. Inspectoratul de jandarmi Alba nu este de acord cu decizia primei instanţe pe care a contestat-o, dosarul urmând să ajungă la Tribunalul Alba.